18 August 2015

Angela Merkel afirma ca problema refugiatilor ar putea fi o provocare mai mare pentru UE decat criza greaca



Cancelarul german, Angela Merkel, a condamnat duminica atacurile asupra unor centre pentru refugiati din Germania si a avertizat ca problema azilului ar putea deveni o provocare mai mare pentru Uniunea Europana decat criza financiara greaca, relateaza AFP in pagina electronica.

"Nu este demn de tara noastra", a declarat Merkel, dupa ce a fost intrebata despre cele peste 200 de cazuri de incendiere a unor centre pentru solicitanti de azil din Germania, inregistrate anul acesta, in conditiile in care tara se confrunta cu un numar record de refugiati.

Merkel a avertizat ca valurile de refugiati vor "preocupa Europa mult mai mult decat problema Greciei si a stabilitatii zonei euro". "Problema azilului ar putea fi urmatorul proiect major european, in care sa aratam daca suntem cu adevarat capabili sa actionam in comun", a declarat ea pentru postul public de televiziune ZDF, scrie Mediafax.

Merkel a mai spus ca acest subiect reprezinta o provocare deosebita pentru Germania, unde unii oficiali au afirmat ca numarul solicitantilor de azil ar putea ajunge la 600.000 anul acesta. In conditiile in care mii de refugiati dorm in corturi, iar autoritatile sustin ca sunt coplesite de cereri, Merkel a precizat ca situatia curenta este "absolut nesatisfacatoare".

Ea a cerut Uniunii Europene sa intocmeasca o lista cu tari de origine sigure, in care cetatenii nu se confrunta cu riscul violentelor sau persecutiilor. Saptamana trecuta, ministrul german de Interne a afirmat ca este inacceptabil ca 40 la suta dintre solicitantii de azil din tara sa sunt din Balcani, acest lucru fiind "o rusine pentru Europa".

Aproximativ o jumatate dintre cele 300.000 de cereri de azil inregistrate in Germania incepand din ianuarie provin de la cetateni din tari europene ca Albania, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru si Serbia. Berlinul cauta modalitati de a evita cererile din aceste tari, pentru a putea ajuta oamenii din zone de criza ca Siria, Irak si Afganistan. Agentia ONU pentru refugiati a afirmat ca numarul oamenilor refugiati din calea conflictelor si crizelor a depasit 50 de milioane pentru prima data dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sirienii fiind cel mai grav afectati.



Citeste si