18 Septembrie 2015

Presedintele, premierul si cativa ministri din Burkina Faso au fost arestati de soldati



Presedintele din Burkina Faso, Michel Kafando, premierul Isaac Zida si cativa ministri au fost arestati miercuri de soldati care au intrerupt o sedinta a Cabinetului, relateaza postul de radio Omega FM si televiziunea Bf1 TV, citate de DPA in pagina electronica.

Kafando si Zida negociaza cu soldatii, potrivit presei din tara vest-africana. Soldatii ar face parte din Regimentul de Securitate Prezidentiala, a carui dizolvare i-a fost recomandata lui Kafando de o comisie de reforma si reconciliere, formata dupa ce fostul presedinte Blaise Compaore a fugit din tara in octombrie anul trecut, scrie Mediafax.

Comisia, din care fac parte personalitati locale si membri ai societatii civile, a propus ca garda prezidentiala sa fie integrata in politia militara, Jandarmeria. Mai multi manifestanti s-au strans intr-o piata centrala si au defilat spre Palatul prezidential, unde ministrii erau retinuti, cerand ca soldatii sa-i elibereze si sa plece.

Membri ai Regimentului de Securitate Prezidentiala au tras focuri de arma spre protestatari, insa nicio persoana nu a fost ranita. Garda formata din 1.300 de membri este cunoscuta pentru loialitatea fata de Compaore, ai carui sustinatori au primit interdictie de a contesta alegerile prevazute pentru 11 octombrie. Kafando a fost ales presedinte interimar in noiembrie.

Initial, Zida, al doilea la comanda garzii prezidentiale, a preluat puterea dupa ce Compaore a fugit in Coasta de Fildes la 31 octombrie, in urma manifestatiilor care cereau incheierea regimului sau de 27 de ani. Uniunea Africana a amenintat Burkina Faso cu sanctiuni daca puterea nu este transferata civililor si s-a ajuns la un acord pentru o perioada de tranzitie. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut eliberarea imediata a presedintelui si a premierului, calificand retinerea lor drept o incalcare serioasa a Constitutiei tarii si a guvernului interimar.

Regimentul de Securitate Prezidentiala dispune de o unitate antiterorista care a fost implicata in cautarea lui Iulian Ghergut, romanul rapit in aprilie de la o mina de mangan din Tambao, o mica localitate din nordul Burkina Faso. Rapirea cetateanului roman a fost revendicata la jumatatea lunii mai de gruparea jihadista salafista Al-Mourabitoune, care a publicat la sfarsitul lui august o inregistare video in care Iulian Ghergut face apel la autoritati sa negocieze cu rapitorii pentru eliberarea sa.



Citeste si