11 Decembrie 2015

Accor preia brandurile hoteliere Fairmont, Raffles si Swissotel, pentru 3 mld. dolari



Grupul francez Accor a convenit preluarea companiei canadiene FRHI Holdings, proprietarul brandurilor hoteliere Fairmont, Raffles si Swissotel, intr-o tranzactie 3 miliarde de dolari, devenind cel mai mare operator global pe segmentul hotelurilor de lux, relateaza MarketWatch.

Tranzactia in numerar si actiuni este a treia mare achizitie de hoteluri care a avut loc in acest an, potrivit datelor companiei de analiza Dealogic.
Pentru Accor, care detine aproximativ 500.000 de camere de hotel la nivel mondial si 10 branduri internationale, tranzactia transforma grupul in cel mai mare jucator pe segmentul hotelurilor de lux, unde este cunoscut cel mai bine prin brandul Sofitel, scrie Mediafax.

Cu 42 de proprietati in America de Nord, FRHI confera Accor prezenta pe piata din Statele Unite, de unde lipsea de la vanzarea brandului Motel 6, in 2012. Proprietarii FRHI, Autoritatea pentru Investitii din Qatar si Kingdom Holding Company of Saudi Arabia, vor primi 840 de milioane in numerar si 46,7 milioane de actiuni noi Accor.

Potrivit termenilor acordului, care urmeaza sa fie finalizat la jumatatea anului 2016, Autoritatea pentru Investitii din Qatar-ul va detine 10,5% din Accor, iar Kingdom Holdings, companie a printului saudit al-Waleed bin Talal, 5,8% din actiunile Accor.

Acordul convenit de Accor are loc la mai putin de o luna dupa ce Marriott International a incheiat un acord pentru preluarea Starwood Hotels & Resorts Worldwide, pentru 12,2 miliarde de dolari, tranzactie care va crea cea mai mare companie hoteliera din lume, cu peste 1 milion de camare si 30 de branduri.

Analistii considera ca operatorii mari de hoteluri se simt presati sa devina mai mari, pentru a concura mai bine la nivel global, fiind asteptate noi tranzactii de consolidare. Companiile de inchiriere a locuintelor cu ritm rapid de dezvoltare, cum este Airbnb, obliga operatorii traditionali de hoteluri sa se extinda, acestia riscand in caz contrar sa piarda din cota de piata. Companiile hoteliere mari negociaza totodata comisioane mai bune cu agentiile de turism online, intre care Expedia si Booking.com, a Priceline Group.

FRHI detine trei branduri de lux, care includ 115 hoteluri si complexe cu 43.000 de camere, avand 40 de hoteluri si 13.000 de camere in curs de dezvoltare. Compania administreaza totodata proprietati de lux, precum Plaza Hotel in New York City si Savoy in London.



Citeste si