16 Decembrie 2015

Lumea se schimba: Oameni, inovatii si tehnologii ce traseaza noile repere



In luna octombrie am participat la o serie de evenimente “NORDICS SOCAP 2015” care au avut loc in Silicon Valley, California. Am intalnit experti in tehnologii inovatoare si leaderi din industria tehnologiilor curate si a energiilor regenerabile, atat din tarile nordice cat si din Statele Unite. Printre ei si doi romani. Subiectele principale au fost orasele inteligente, solutiile pentru viata auto-sustenabila si independenta si energiile regenerabile.

James Ehrlich - CEO la ReGen Villages, Netherlands Senior Technology Analyst la Stanford University si NASA AMES Laboratories

“ReGen Villages sunt localitati integrate care asigura in totalitate necesarul de energie, apa si hrana pentru comunitatile lor. Sisteme inteligente pentru apa, hrana (inclusiv managementul reziduurilor) si energie sunt toate 100% auto-sustenabile si independente de retele de utilitati externe. Acestora le vom adauga sisteme inteligente integrate de transport si servicii medicale.

ReGen Villages, un proiect nascut la Stanford, este un fel de Tesla al comunitatilor ecologice inteligente, nu acel tip de sat din trecut, al bunicilor. Este un “next level” in dezvoltarile real-estate, un stadiu net superior. Aceste tehnologii sunt disruptive pentru industria constructiilor asa cum o desfasuram astazi, in cele mai ineficiente, ne-transparente si corupte forme, in intreaga lume".


Peter Carlsson - VP Supply Chain si CPO la Tesla Motors, Fremont, CA Advisory Board Member la Elementum

“A trai astazi in Silicon Valley este similar cu a trai in Florenta in timpul Renasterii, luand in calcul desigur, explozia de inovatie ce are loc aici. BMW, Volvo, Mercedes si Volkswagen sunt o discutie despre masini vechi; Tesla, Atieva, Google si Faraday sunt o discutie despre masini noi, despre viitorul masinilor.”

L-am intalnit pe carismaticul Peter Carlsson dupa ce am testat la uzina Tesla din Fremont cel mai avansat model al masinii electrice, modelul Tesla P95D, avand 760 de cai putere sub capota, cu care am atins 100Km/h in 2.8 secunde.


Dan Popovici - Software Engineer Manager la Google, CA CEO la Self Sufficient Life, Palo Alto

“Aici in Palo Alto, la Self Sufficient Life, noi am creat sisteme de productie de hrana pe baza carora familiile din comunitatile ReGen Villages pot trai independent 100% de surse externe (ex. supermarket). Ceea ce vezi aici in gradina noastra sunt doua sisteme operationale in functiune, un sistem aquaponic si unul de permacultura. Ambele produc mai multe soiuri de legume si fructe si in acelasi timp hranesc pesti si gaini, toate reprezentand astfel o hrana de tip 100% organica.

In cadrul acestor sisteme folosim deseuri selectate de la cele peste 30 de cafenele-restaurant ale Google din Silicon Valley pentru a crea pamantul de tip compost. Odata ce producem intern propriile noastre deseuri, totul devine parte dintr-un circuit inchis.

Vom folosi acest modul auto-sustenabil de productie de hrana si pentru primele 10 case pe care le vom construi in Hawaii, pe o bucata de pamant pe care o detinem, incepand cu luna viitoare. Vrem sa adaugam si un modul de productie de energie si unul de management al apei si reziduurilor sale. Inca cativa senzori la locul potrivit si putem avea primele case inteligente dintr-un posibil viitor oras intelligent!”

Dan este din Arad, lucreaza la Google din 2007 si a fondat Self Sufficient Life, organizatie de tip NGO.


Sheridan Tatsuno - CEO la Dreamscape Global, CA Cofondator la VR Sustainable Cities, Malmo, Suedia

“Daca este sa vorbim despre urmatoarele trenduri, cred ca fiecare sector vertical din orice industrie va fi uber-izat, adica va fi mutat in cloud, si asta se va intampla deoarece majoritatea industriilor sunt ineficiente si nu folosesc suficient noile tehnologii disponibile. Alege orice sector vrei si poti sa-l faci mai rapid, mai ieftin si mai bun utilizand aplicatii software. Iar daca nu o faci, este posibil sa fii eliminat din business. Un exemplu relevant este sectorul constructiilor care, in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare (dar nu numai), se bazeaza pe sisteme din secolul 19: dependenta crescuta de forta de munca manuala, corputie masiva si foarte putina transparenta, rezultand intr-un pret final al unei case de zece ori mai mare decat ar putea fi”.

Sheridan a fost advisor pentru peste 700 de startup-uri in Silicon Valley in ultimii 30 de ani.


Codrina Lauth - R&D Engineer la Grundfos Headquarters, Danemarca, Doctorand la Copenhagen Business School

“Este ingrijorator faptul ca peste o treime din apa potabila a planetei se pierde datorita scurgerilor din sistemele de distributie; este intolerabil ca in secolul 21 circa 3,4 milioane de oameni (majoritatea lor copii) sa moara in fiecare an datorita unor boli cauzate de surse de apa improprii utilizarii de catre om. La modul si ritmul actual de utilizare a apei, pana in anul 2050 am putea ramane fara apa de baut. Solutia nu este sa consumam mai putina apa, asa cum se spune in mod eronat, ci sa aducem inovatia in solutii sustenabile de management a apelor pentru orase si regiuni. La un astfel de proiect lucrez in aceasta perioada, utilizand procese colaborative de acelerare a inovatiei si sesiuni online numite “hackathons”.

Codrina este din Bacau si s-a stabilit in Germania in 1987. Mai este cunoscuta in grupul Nordicilor drept “The Water Lady” (Doamna Apelor) pentru ca inovatia in solutii sustenabile de management al apelor pentru orase si regiuni este business-ul ei.


Karen Holman - Primar in functie (ales in 2014) al Palo Alto, California

“Primim frecvent intrebarea: care este elixirul magic al guvernantei comunitatii noastre, care incurajeaza atat de mult spiritual antreprenorial aici, in Palo Alto. Raspunsul pare a fi in aerul pe care-l respiram. Desigur, apropierea de Universitatea Stanford este un factor important; dar avem si un mod de gandire, o cultura specifica de a imbratisa si integra in viata noastra urmatoare mare descoperire.

Avem deasemenea o cultura a iertarii: cand un antreprenor esueaza, atata timp cat a facut in mod inteligent tot ce-a putut mai bine, nu a venit sfarsitul lumii; nu el ca om a esuat. Si in aceste momente se intreaba: care este urmatorul lucru pe care-l voi concepe?"


Lars Ling - CEO la Clean Tech Region, Suedia, Fondator al miscarii NORDICS SOCAP

"Putem face fata provocarilor ce decurg din schimbarile climatice prin doua directii simultane. Pe de o parte trebuie sa inovam si sa dezvoltam orice solutie tehnica ecologica cu putinta. Cealalta directie este a leadershipului si a schimbarii de comportament. Fiecare dintre noi este responsabil pentru aceasta schimbare de mentalitate.

Pesonal sunt implicat in materializarea cat mai multor idei inovatoare, ducand tehnologiile ecologice marca suedeza si ale altor tari nordice in intreaga lume. Concret, in 2016, Clean Tech Region organizeaza un tur mondial numit “Nordic Green Innovation World Tour” in peste 20 de capitale din intreaga lume".


Dr. Martin Serrano, Head of IoT (Internet of Things) la National University of Ireland

"Intreaga lume priveste conceptul de orase inteligente si incearca sa inteleaga cum poate implementarea acestuia sa impacteze pozitiv societatea. Consider ca cea mai mare provocare este sa depasim ceea ce numesc “amprenta” specifica fiecarui oras. Aceasta este data de stadiul dezvoltarii tehnologice, de politicile, reglementarile, directiile de interes major ale acelui oras si felurile in care este condus.

Fiecare oras are propria personalitate si totusi dorim sa le integram intr-o retea de orase inteligente. Orasele mari tind sa aibe directii si obiective prioritare, de exemplu Houston este renumit pentru serviciile medicale, San Diego pentru capacitatile militare iar San Francisco – San Jose (Sillicon Valley) este un centru (hub) de tehnologie. Un oras devine “inteligent” cand aceste roluri majore sunt implementate eficient utilizand inalta tehnologia disponibila.

Am vazut ieri impreuna, de exemplu, spectacolul aviatic al Ingerilor Albastri (The Blue Angels) aici, deasupra golfului San Francisco, dar si congestia traficului din centru; practic am ajuns sa stam blocati fara sa ne putem misca timp de doua ore. Am fi putut evita congestia cu un sistem inteligent in transport. Avem evident nevoie de orase inteligente intai pentru a avea ulterior o retea de orase inteligente".


Ilmar Reepalu - Primar al orasului suedez Malmo timp de 19 ani (1994 - 2013)

"Dupa ce am fost ales ca primar am inceput un proiect vizionar, afirmand public: noi cei alesi nu va vom spune pur si simplu ce vom face in viitor. Am invitat in schimb nu doar politicieni ci si oameni din universitati, oameni din sindicate, din mediul de business, din sectorul public si al organizatiilor non-profit pentru a fi parte la transformarea orasului, si i-am intrebat: cum vreti sa arate orasul nostru in 15 ani?

Ne-am propus sa nu avem planuri detaliate scrise in avans pentru ca planurile sunt deja invechite in momentul in care ies din tipografie; ne-am stabilit insa obiective de tip “faruri de semnalizare” care sa permita tuturor sa vada directia si sa se intrebe intr-un mod creativ: in ce fel pot eu, din locul unde lucrez sau prin business-ul meu, sa actionez astfel incat sa mergem in aceasta directie? Am stiut ca implicand pe cat mai multi posibil vom avea forta si posibilitatile reale de a transforma in bine orasul".


Fyodor Ovchinnikov - Cofondator si Managing Partner la Institutul pentru Leadership Evolutiv, Oakland

"In prezent ne asteptam de la leaderii nostri sa proiecteze sisteme care sa faca lumea un loc mai bun. Dar majoritatea programelor de leadership sunt facute sa functioneze in contextul actual, adica exact aceea lume care nu functioneaza in favoarea umanitatii si a sistemele sale ecologice.

Problema este ca ceea ce modelam ne modeleaza apoi pe noi insine (what we design, designs us back)! Si in timp ce proiectam, consolidam in fapt acelasi mod de a proiecta. Nu ne putem astepta la solutii revolutionare decat proiectand dintr-un context superior, al posibilitatilor noastre cele mai mari, recunoscandu-ne punctele slabe si eliminand constrangerile venite din experientele noastre trecute.

Cum ar fi sa aducem pacea fara sa mai omoram alti oameni? Cum ar fi sa facem bine fara sa facem in mod necesar si profit?"




Citeste si