8 Ianuarie 2016

Mesaj de revendicare in numele retelei Statul Islamic, gasit asupra individului impuscat la Paris



Un mesaj de revendicare a unui atentat in numele retelei teroriste Statul Islamic a fost gasit asupra individului impuscat mortal de fortele de ordine la Paris, anunta Politia franceza, potrivit ziarului Le Figaro.

Potrivit politiei, pe corpul individului impuscat mortal a fost gasit un mesaj de revendicare a unui atentat scris in limba araba si imaginea unui drapel al organizatiei teroriste Statul Islamic (Daesh). De asemenea, asupra individului a fost gasit un cutit si un telefon mobil, noteaza Mediafax.

Islamistul a fost impuscat mortal de fortele de ordine joi dimineata, in timp ce incerca sa intre intr-o sectie de politie din Paris avand in mana un cutit si strigand "Mare este Allah!". Politistii s-au temut ca barbatul incerca sa comita un atac sinucigas, astfel ca, dupa ce l-au somat, l-au impuscat mortal.

Potrivit unor surse, pe hainele suspectului erau fire electrice, dar s-a stabilit ca nu avea asupra sa explozibil.



Citeste si