21 Septembrie 2006

Oficialii olandezi cer clarificari privind retragerea licentei Shell

Ministrul de externe olandez, Ben Bot, a cerut, miercuri, clarificari din partea autoritatilor ruse pentru retragerea permisului de exploatare al companiei anglo-olandeze Shell al imensului camp gazeifer si petrolier Sakhalin-2, din extremul orient rus, la postul public de radio NOS.

"Felul in care autoritatile ruse au procedat in privinta companiei Shell ma face sa imi pierd increderea in Rusia", a declarat acesta potrivit NewsIn, evocand importantele investitii pe care grupul Shell planuia sa le faca in Rusia.

Parchetul general rus a anuntat in cursul zilei de luni ca a anulat "expertiza geologica", document privind probleme ecologice care ar putea fi ridicate de exploatare, care permitea grupului Shell sa exploateze campul Sakhalin-2.

Acest proiect, in valoare de 20 de miliarde de dolari, lansat in cadrul acordurilor de cooperare in sectorul productiei, constituie cea mai importanta investitie privata in sectorul energetic din lume.

Parchetul rus a justificat aceasta decizie invocand neacordarea de catre grupul petrolier Shell "documente suficient de aprofundate si complete" pentru a dovedi respectul total al normelor ecologice. Analistii au judecat aceasta decizie drept o expresie a vointei politice a Kremlinului de a-si extinde dominatia asupra resurselor strategice ale Rusiei.



Citeste si