7 Martie 2016

Schauble: Eventuala iesire a Marii Britanii din UE ar fi o "otrava" pentru economie



Eventuala iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana va avea consecinte dezastruoase pentru economia britanica, pentru economia europeana si mondiala, fiind o "otrava", avertizeaza ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schäuble, citat de BBC.

"Daca Marea Britanie ar iesi din UE, am avea negocieri foarte dificile, ceea ce ar fi foarte complicat pentru UE", a spus Schauble, potrivit Mediafax.

"Ar urma ani intregi de incertitudine, situatie care ar fi ca o otrava pentru economia Marii Britanii, cea a continentului european si pentru economia mondiala", a apreciat Schäuble.

Marea Britanie va organiza in iunie un referendum pe tema apartenentei la Uniunea Europeana.

In plus, o eventuala iesire a Marii Britanii din UE ar putea perturba semnificativ remiterile din partea muncitorilor romani care lucreaza in statul britanic, dar ar putea afecta si exporturile Romaniei catre Regatul Unit, potrivit unui raport al analistilor bancii austriece Erste.

Problemele economice care ar putea urma pentru Marea Britanie dupa o iesire din UE ar putea fi resimtite si in Romania, pentru care statul britanic este un partener comercial important.

"Daca Brexitul creeaza dificultati economiei britanice, asa cum se asteapta unii, ar putea lovi in exporturile Romaniei, in special de «masini si echipamente de transport» (46% din exporturile totale catre Marea Britanie). Marea Britanie este a cincea cea mai importanta destinatie pentru exporturile Romaniei, cu o pondere usor peste 4% din livrarile la extern (sau 2,3 miliarde de euro)", noteaza analistii bancii austriece.



Citeste si