7 Aprilie 2016

Cea mai mare fuziune din istoria farma, dintre Pfizer si Allergan, a esuat



Fuziunea de 160 de miliarde de dolari dintre gigantul farmaceutic Pfizer cu Allergan a esuat, dupa ce Pfizer a decis sa o opreasca, conform unor surse citate de Bloomberg.

In urma opririi acestei fuziuni, Pfizer va trebui sa plateasca 400 de milioane de dolari pentru intreruperea afacerii, conform Mediafax.

Allergan este condusa din New Jersey, dar din punct de vedere legal are sediul la Dublin. Anul trecut a batut palma cu Pfizer intr-o afacere care ar fi dat companiei din New York o adresa straina si acces la un impozit pe profit mult mai mic.

Decizia de oprire a fuziunii reprezinta o victorie pentru presedintele american Barack Obama, a carei administratie a propus luni reguli mai dure pentru schimbarea domiciliului fiscal, menite sa faca dificile fuziuni precum Pfizer-Allergan.

Intr-o inversiune, o companie din SUA isi schimba "adresa" catre un paradis fiscal si plateste impozite mult mai scazute. In cadrul fuziunii Pfizer – Allergan, sediul noii companii ar fi trebuit sa fie in Irlanda.

Pfizer, cu o capitalizare de piata de circa 219 miliarde de dolari, este cel mai mare producator de medicamente din Statele Unite.



Citeste si