16 Mai 2016

Germania vrea sa declare inca trei tari din nordul Africii drept sigure, pentru a accelera deportarea migrantilor



Germania va facilita deportarea solicitantilor de azil din nordul Africii ale caror cereri au fost respinse, dupa ce camera inferioara a Parlamentului a aprobat un proiect de lege prin care Marocul, Algeria si Tunisia sunt declarate tari sigure, relateaza Euronews.

Insa aceasta lege controversata, criticata de organizatiile pentru apararea drepturilor omului, dar si de Verzi si de extrema-stanga, formatiuni aflate in opozitie - trebuie ratificata si de camera superioara inainte de a intra in vigoare, arata News.ro. “Este o vinere neagra pentru dreptul fundamental la azil in Germania. Acest proiect de lege este o noua mutilare a legii azilului in Germania”, a declarat un membru al partidului de extrema-stanga Die Linke, Andrej Hunko.

Legea le permite autoritatilor sa accelereze procesarea cererilor de azil depuse de cetatenii din tari considerate sigure si, in cazul respingerii lor, sa ii trimita inapoi pe imigranti. Insa comisarul guvernamental pentru drepturile omului a atras atentia ca exista incalcari “dovedite” si “documentate” ale drepturilor omului stat in Maroc, cat si in Algeria si Tunisia.

Germania si-a inasprit regulile privind acordarea de azil in luna ianuarie, intr-o tentativa de a reduce afluxul de imigranti. Peste un milion de solicitanti de azil au intrat in tara anul trecut.



Citeste si