Papa Francisc implineste, astazi, varsta de 80 de ani, eveniment cu ocazia caruia Vaticanul a invitat credinciosii din intreaga lume sa ii transmita online mesaje de felicitare. Suveranul Pontif a tinut o slujba si se va intalni cu mai multe personalitati, scrie News.ro.

Mesajele cu urari pot fi trimise pe adresa de e-mail special creata pentru aceasta ocazie - PopeFrancis80@vatican.va si variantele in limbile latina (Papafranciscus80), italiana (PapaFrancesco80), spaniola (PapaFrancisco80), franceza (PapeFrancois80), germana (PapstFranziskus80) si poloneza (PapiezFranciszek80).

In plus, Vaticanul promoveaza ziua de nastere a Papei Francisc in social media, incurajand utilizatorii sa foloseasca hashtag-ul #Pontifex80.

Potrivit unui comunicat emis de Vatican in urma cu trei zile, Papa Francisc a tinut obisnuita slujba de sambata, incepand cu ora locala 07.00, diferenta fiind aceea ca nu a avut loc la Domus Sanctae Marthae, ci la Cappella Paolina din Palatul Apostolic, unde au fost prezenti toti cardinalii Romei.
Suveranul Pontif are pe agenda zilei de astazi mai multe intalniri, intre care cu Marie Louise Coleiro Prec, presedinta Republicii Malta, si cu Marc Ouellet, cardinal si prefect al Congregatiei episcopilor.

La implinirea varstei de 78 de ani, urarea ”Tanti auguri” a rasunat in Piata Sfantul Petru, in timp ce Suveranul Pontif se afla in papamobil. A suflat lumanarile de pe un tort de mari dimensiuni oferit de pelerini si a sorbit dintr-un mate - bautura specifica Argentinei, tara sa de origine.

Papa Francisc si-a petrecut cea de-a 79-a aniversare tot in mijlocul credinciosilor, fiind primit cu urale.

Papa Francisc este mai popular decat orice alt lider al lumii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de WIN/Gallup International, in luna martie, inclusiv in Romania, unde Suveranul Pontif beneficiaza de un capital de simpatie declarat de 65% dintre cetateni.

Papa Francisc este cel de-a 266-lea Suveran Pontif. Nascut pe 17 decembrie 1936, in Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio a fost preot iezuit in perioada 1960 - 1992, episcop, intre anii 1992 - 2001, si cardinal, din 2001 pana in 2013.

Papa Francisc este primul latin-american care conduce Biserica Catolica si, de asemenea, primul iezuit, scrie BBC. Fostul cardinal din Buenos Aires a fost, initial, considerat o alegere nepotrivita pentru acest rol, cand a fost propus sa ocupe locul lui Benedict al XVI, care s-a retras din functie in 2013.

Considerat ortodox in chestiuni legate de sex si avort, dar liberal privind dreptatea sociala, investirea sa a fost bine primita deopotriva de conservatori si de reformistii.

In 2013, Papa Francisc a fost desemnat de revista Time drept personalitatea anului. In 2016, Papa Francisc a ramas implicat in era moderna si vorbeste deschis despre evenimentele din lume si problemele curente.

In vizita intreprinsa in Mexic, in luna februarie, el a facut comentarii nu foarte voalate la adresa lui Donald Trump, pe atunci candidat la presedintia Statelor Unite. ”O persoana care nu se gandeste decat sa construiasca ziduri, oriunde ar fi ele, si nu sa construiasca poduri, nu este crestin”, a spus Suveranul Pontif. ”Acesta nu este cuvantul Domnului”. El a criticat ”falsele profetii” si inainte cu cateva zile de alegerile prezidentiale din SUA.

Sursa foto: Drop of Light/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri