Presedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker reafirma ca o reintroducere a pedepsei cu moartea in Turcia, pe care Ankara a anuntat sambata ca o are in vedere dupa referendumul de la 16 aprilie, va impiedica tara sa intre in Uniunea Europeana (UE), relateaza AFP, potrivit News.ro.

”Daca este reintrodusa pedeapsa cu moartea in Turcia, acest lucru va antrena sfarsitul negocierilor” tarii, a declarat Juncker pentru editia de duminica a cotidianului german Bild, evocand o ”linie rosie”.

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sambata ca se asteapta ca Parlamentul sa aprobe reintroducerea pedepsei capitale dupa referendumul pe tema sporirii puterilor sale. ”Eu cred, daca vrea Allah, ca Parlamentul va face ceea ce este necesar in legaura cu cererile voastre referitoare la pedeapsa capitala dupa varsta de 16 ani”, a declarat Erdogan la o reuniune electorala.

Este pentru prima data cand seful statului turc indeamna Parlamentul sa aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea dupa scrutinul de la 16 aprilie.

Juncker si-a exprimat totodata opozitia fata de oprirea negocierilor de aderare a Turciei, in pofida faptului ca acestea bat pasul pe loc de ani de zile. ”Aceasta este o dezbatere falsa. Nu are sens sa vrei sa-ti calmezi nervii oprind niste negocieri care nu au loc, oricum”, a spus el.

Citeste si:
Turcia ar putea coopera cu Rusia pentru construirea de avioane şi...
Turcia ar putea coopera cu...

Aderarea Turciei va esua, daca va fi sa esueze, nu din cauza europenilor, ci ”a lipsei de apetit a turcilor de a aplica standarde europene”, a adaugat el.

Seful diplomatiei germane, social-democratul Sigmar Gabriel, s-a aratat mai ferm. ”Suntem mai departe ca niciodata de aderarea Turciei la UE”, a declarat el pentru editia din weekend a revistei Der Spiegel, adaugand ca a avut ”intotdeauna indoieli”.

Ministrul german a pledat in favoarea unui statut de parteneriat consolidat, compatibil cu cel care va fi negociat cu Marea Britanie in vederea Brexitului.

De asemenea, presedintele Comisiei Europene a declarat ca nu crede in amenintarile recente ale Turciei, care a spus ca va lasa din nou valuri de migranti sa treaca spre Europa, in urma interzicerii unor reuniuni electorale pro-Erdogan.

Citeste si:
UE dorește noi reguli fiscale, adaptate datoriilor publice mai mari
UE dorește noi reguli...

”Turcia nu va denunta acest acord, chiar daca Erdogan mi-a spus in mai multe randuri ca vrea s-o faca”, a spus el, referindu-se la Pactul cu privire la migratie dintre Ankara si Bruxelles.

Turcia nu are vreun interes ”ca bande de calauze si infractori sa reia controlul” asupra coastelor sale, a argumentat Juncker.

Sursa foto: Botond Horvath /Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri