Cel putin 60 de persoane au murit si peste 170 sunt ranite dupa ce doua incendii de padure au scapat de sub control in apropierea Atenei. Autoritatile au cerut luni oamenilor sa-si paraseasca locuintele dupa ce vantul puternic a intetit cele mai grave incendii din ultimul deceniu. scrie Hotnews. De asemenea, MAE a emis o atentionare de calatorie pentru Grecia.

Grecia se confrunta cu cele mai grave incendii din ultimul deceniu. Acestea au avut loc in doua zone din apropierea capitalei grecesti, distrugand numeroase proprietati si obligand autoritatile sa inchida principala autostrada ce merge spre vest, spre Corint.

Peste 600 de pompieri sunt implicati in actiunile de stingere a incendiilor de vegetatie care au cuprins zone intinse la vest si est de Atena.

Un nor de fum cu nuante negre si portocalii a acoperit cerul Atenei, astfel ca mai multe zboruri au fost redirectionate din cauza vizibilitatii reduse, relateaza Sky News.

"Vom face tot ce este uman posibil sa tinem sub control situatia", a declarat premierul grec Alexis Tsipras, care a sugerat ca exista anumite suspiciuni in ceea ce priveste cauzele acestor incendii.

"Sunt ingrijorat de izbucnirea simultana de incendii, atat la est, cat si la vest de Attica", a afirmat Tsipras.

Incendiile de vegetatie sunt frecvente in Grecia in timpul verii, insa o iarna secetoasa a sporit riscul producerii unor astfel de incidente.

Avertismentul MAE pentru romanii care calatoresc in Grecia. Zonele afectate de fenomene meteo extreme

Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau doresc sa calatoreasca in Republica Elena ca, in ultimele zile, capitala Atena se confrunta cu incendii de vegetatie, declansate si in contextul unui val de caldura care s-a abatut asupra tarii, cu temperaturi de pana la 40 de grade Celsius, iar Serviciul de Meteorologie grec a anuntat o inrautatire a vremii pentru perioada 24 - 26 iulie.

Sunt prognozate ploi si furtuni puternice la nivel local, insotite de caderi de grindina, vant puternic si scaderea semnificativa a temperaturii, a informat un comunicat al MAE transmis marti AGERPRES.

Potrivit sursei citate, vor fi afectate urmatoarele regiuni: Epirul, insulele din nordul Golfului Ionic, vestul Greciei continentale, Tessalia, insulele Sporade si insulele din nordul si estul Marii Egee, estul Macedoniei, Tracia, Evia, Macedonia Centrala (in principal Halkidiki).

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri