Presedintele executivului european, Jean-Claude Juncker, a prezentat miercuri in fata europarlamentarilor pozitia sa de a pune capat acestei obligatii impopulare de a da ceasurile cu o ora inainte in martie, apoi de a le da cu o ora in urma in octombrie, scrie Agerpres.

Aceasta propunere trebuie sa fie adoptata de Parlamentul European si Consiliul UE pentru a deveni efectiva.

Apoi, "statele membre sunt cele care trebuie sa decida ce ora vor sa pastreze: ora de vara sau ora de iarna", a precizat vineri comisarul european pentru Transporturi, Violeta Bulc, in timpul unei conferinte de presa pentru prezentarea proiectului la Bruxelles. Prin urmare, este teoretic posibil ca tari vecine sa faca alegeri diferite, a admis ea, declarandu-se totusi "sigura" ca statele membre "vor face un efort" de coordonare.

Comisia Europeana le cere tarilor din UE sa-si comunice alegerea pana cel tarziu la sfarsitul lui aprilie 2019. Daca acest calendar propus de Bruxelles va fi respectat, schimbarea orei de la 31 martie 2019 va fi astfel ultima trecere obligatorie la ora de vara.

Romania, parteneriat cu India...
Citeste si: Romania, parteneriat cu India in domeniul turismului

Tarile care vor dori sa revina in mod permanent la ora de iarna vor avea ulterior posibilitatea sa schimbe ora la 27 octombrie 2019, dupa care schimbarile din motive senzoniere nu vor mai fi posibile.

Comisia se sprijina inclusiv pe rezultatul unei consultari publice online realizate vara aceasta, la care au raspuns 4,6 milioane de persoane, dintre care 84% s-au pronuntat in favoarea abolirii schimbarii de ora.

Aceasta constrangere a fost introdusa din motive de economisire a energiei, insa acestea ar fi marginale, potrivit Comisiei, in timp ce schimbarile de ora sunt tot mai mult criticate pentru impactul lor negativ asupra sanatatii.

Tarile din UE sunt in prezent regrupate pe trei fusuri orare diferite: ora Europei de Vest (Irlanda, Portugalia, Marea Britanie), ora Europei Centrale (17 tari) si ora Europei de Est (Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania si Romania).

Piata auto din Romania a...
Citeste si: Piata auto din Romania a explodat in luna august

Sursa foto: Dark Moon Pictures