8 Octombrie 2018

Tusk: Este posibil un acord cu privire la Brexit inainte de finalul lui 2018



Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat sambata ca este posibil sa se ajunga la un acord cu Marea Britanie inainte de sfarsitul anului in curs in ce priveste iesirea acestei tari din Uniunea Europeana (UE), transmite Reuters, conform Agerpres.

"Vom incerca in octombrie (...) si cred ca sunt sanse sa avem un acord pana la sfarsitul anului", a spus Tusk in marja unei conferinte la Cracovia.

La randul sau, presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a aratat neobisnuit de optimist, sambata, in ce priveste posibilitatea de a se ajunge la un acord. "Am motive sa cred ca potentiala apropiere dintre cele doua parti s-a accentuat in ultimele zile", a declarat Juncker pentru media austriece, preluate de Press Association.

Liderii statelor UE vor avea in seara de 17 octombrie o cina de lucru la Bruxelles, la care vor discuta despre un posibil acord cu Marea Britanie privind Brexitul, a indicat miercuri agentia Reuters. Reuniunea convocata de Donald Tusk va precede summitul ordinar programat pentru a doua zi, la acesta din urma participand si premierul britanic Theresa May. Conform unor oficiali din cadrul institutiilor europene, liderii europeni spera ca la aceasta reuniune sa convina un acord final privind Brexitul care in principiu sa fie acceptabil si pentru guvernul de la Londra, astfel incat pe 17-18 noiembrie sa se poata desfasura un summit special la care ar urma sa fie definitivata declaratia politica privind viitoarele relatii dintre Marea Britanie si UE.



Citeste si