Aflata intr-o vizita oficiala in Turcia, premierul Viorica Dancila a avut o intalnire cu presedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan. Intrevederea a fost urmata de o declaratie comuna, in care liderul turc a declarat ca tinta celor doua state in ceea ce priveste cooperarea economica este atingerea unui nivel al schimburilor comerciale care sa se situeze la 10 miliarde de dolari.

"Am inceput cu o intrevedere bilaterala unde am discutat ce am putea face pentru a dezvolta si mai mult cooperarea noastra in viitorul apropiat. (...) Relatiile economice si comerciale constituie nivelul cel mai important din relatiile noastre. In anul 2017, am avut o cifra de comert de aproximativ 6 miliarde de dolari si ne dorim foarte mult ca anul acesta, aceasta cifra sa creasca si mai mult. Telul nostru este sa atingem cifra de 10 miliarde de dolari de schimb comercial. Bineinteles ca, datorita pasilor pe care ii vom face in comun, vom ajunge sa atingem acest tel", a spus presedintele Erdogan, in cadrul declaratiilor comune cu premierul roman, noteaza Agerpres.

El a adaugat ca, in primele opt luni ale anului 2018, cifrele au crescut cu 23% fata de anul trecut in aceeasi perioada.

"De aceea, noi o sa continuam sa muncim foarte mult sa ne atingem telul de 10 miliarde de dolari. Impreuna cu tarile terte care participa, in Romania avem investitii in valoare de 7 miliarde de dolari, investitii facute de catre societati turcesti. In Romania sunt mai mult de 15.000 de societati turcesti care desfasoara activitati din sectorul bancar pana la mass-media, de la constructii pana la productia diferitelor produse. Bineinteles ca noi vom continua sa ne sustinem, si de acum incolo, investitorii sa faca investitii in Romania si invers. Noi, in acelasi timp, ii invitam pe prietenii nostri romani sa vina si sa faca investitii in Turcia", a adaugat Erdogan.

Presedintele turc a subliniat, de asemenea, importanta cooperarii cu Romania in domeniul securitatii.

"Ne dorim ca cooperarea acordata pana in ziua de astazi de catre autoritatile romane impotriva organizatiilor teroriste care desfasoara activitati impotriva tarii noastre sa continue. Nu vom uita niciodata sprijinul care ne-a fost acordat de catre Romania la incercarea loviturii de stat care a avut loc pe 15 iulie si vom tine legatura stransa cu toate autoritatile romane pentru a ne sprijini si a face pasii necesari impotriva persoanelor si institutiilor din Romania care au legaturi cu organizatia FETO", a afirmat Erdogan.

El a evidentiat si sustinerea ca parteneri NATO intre cele doua state.

"Cu ocazia presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care o va lua Romania in viitorul apropiat, va fi o oportunitate pentru noi. Stimata doamna prim-ministru, sunt foarte fericit sa vad ca inainte de a lua mandatul presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene ati preferat sa vizitati tara noastra si sunt foarte satisfacut pentru acest lucru", i s-a adresat Erdogan, premierului Viorica Dancila.

El si-a exprimat aprecierea la adresa partii romane pe subiectul comunitatii turce din Romania, dar si in ceea ce priveste schimburile interculturale.

"Pot sa va spun ca mai mult de 15.000 de cetateni ai nostri si mai mult de 70.000 de cetateni din comunitatea formata din rudele noastre traiesc in pace si in bunastare in Romania, de aceea va suntem recunoscatori. Noi ne dorim din tot sufletul ca Romania sa devina un bun exemplu si pentru alte tari. Vreau sa subliniez cu aceasta ocazie ca Centrul Cultural Turc 'Yunus Emre', care isi desfasoara activitatile in Romania, si Centrul Cultural Roman 'Dimitrie Cantemir', care isi desfasoara activitatea in Istanbul, dezvolta si mai mult relatiile noastre culturale. In acelasi timp, Oficiul TIKA, care isi desfasoara activitatea in Bucuresti, impreuna cu autoritatile romane, desfasoara activitati de invatamant, cultura, sanatate si sport si semneaza proiecte foarte importante", a declarat Erdogan.

Totodata, presedintele turc a reamintit ca anul 2018 reprezinta pentru cele doua state un moment de sarbatoare, avand in vedere cei 140 de ani de relatii diplomatice bilaterale si a punctat ca din anul 2011 relatiile bilaterale sunt unele la nivel strategic.

"Prietenia dintre tarile noastre este rezultatul schimbului cultural si al relatiilor dintre popoarele noastre", a conchis Erdogan.

Sursa foto: Shutterstock / Sasa Dzambic Photography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri