29 Octombrie 2018

Summit Erdogan-Putin-Macron-Merkel la Istanbul cu privire la Siria



Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan, omologul sau rus Vladimir Putin, seful statului francez, Emmanuel Macron, si cancelarul german Angela Merkel se reunesc sambata, la Istanbul, pentru un summit cu privire la Siria, menit sa consolideze armistitiul fragil la Idlib si sa impulsioneze eforturile de gasire a unei solutii politice la razboiul civil, transmite AFP, potrivit Agerpres.

''Obiectivul principal al summitului este sa se studieze ce formule noi pot fi gasite pentru a aduce o solutie politica'' la conflictul complex din Siria, soldat cu peste 360.000 incepand din 2011, a declarat vineri purtatorul de cuvant al lui Erdogan, Ibrahim Kalin.

Crearea, sub auspiciile ONU, a unui Comitet constitutional responsabil cu elaborarea unei noi legi fundamentale se anunta ca una din principalele provocari, dat fiind blocajul practicat de regimul de la Damasc.

La summitul de la Istanbul, care va incepe la ora 13.00 GMT, va fi prezent si emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura. Acesta a avut discutii infructuoase la Damasc in aceasta saptamana si a deplans paralizia planului ONU.

O alta tema majora va fi incetarea focului in provincia rebela Idlib (nord-vest), negociata in extremis luna trecuta de Erdogan si Putin, cand un atac al fortelor regimului, ce ar fi dus la o catastrofa umanitara, parea iminent.

Acest acord intre Rusia, aliata a regimului sirian, si Turcia, sustinatoare a rebelilor, prevede instituirea unei ''zone demilitarizate'' de 15-20 km pentru separarea teritoriilor controlate de insurgenti de regiunile guvernamentale.

Franta ''doreste prelungirea incetarii focului la Idlib si garantarea accesului convoaielor umanitare'', a declarat Palatul Elysee.

''Exista abordari diferite. Dar, in mare, toata lumea doreste, desigur, ajungerea la o reglementare politica in Siria'', a subliniat vineri purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov. ''Divergente in privinta mijloacelor si a tacticilor pot exista. Dar tocmai pentru a discuta despre aceste chestiuni si a armoniza pozitiile' a fost organizat acest summit, a explicat el.

De la Istanbul vor lipsa insa doi actori ai conflictului din Siria, SUA si Iran, aflati in relatii extrem de tensionate. Macron a discutat totusi cu presedintele american Donald Trump vineri pentru a-si pune de acord pozitiile.

Summitul de sambata intervine intr-un moment in care regiunea este zguduita de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi in consulatul tarii sale de la Istanbul.

Potrivit presei turce, presedintele Erdogan va aborda acest caz cu invitatii sai in cadrul unor intalniri bilaterale in marja summitului.



Citeste si