Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, a declarat marti intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele Klaus Iohannis ca va discuta cu acesta despre situatia statului de drept si a salutat actiunile omologului sau roman.

Macron a mai spus ca summitul Consiliului European de la Sibiu din 2019 va fi ”o etapa decisiva a reformarii Europei”, scrie G4Media.

Cei doi presedinti inaugureaza marti, la centrul Georges Pompidou, Sezonul Romania-Franta, o serie de evenimente culturale in Franta dedicate Romaniei.

In cursul zilei, Macron si Iohannis vor avea o discutie tete – a – tete si vor semna Declaratia actualizata a Parteneriatului Strategic dintre Romania si Franta.

Sezonul Franta-Romania 2019 debuteaza marti la Paris

Sezonul Franta-Romania 2019 incepe marti la Paris, cu scopul de a face cunoscute si de a intari legaturile dintre cele doua tari. Seria de evenimente care se vor derula pana la 14 iulie 2019 in Franta si Romania vizeaza sa schimbe imaginea si perceptia pe care o au una fata de cealalta cele doua tari latine, a consemnat RFI.

Spiritul Sezonului Franta-Romania 2019 este ilustrat de afisele sub care este prezentat pe pagina sa de internet - Edith Piaf in bratele contelui Dracula pentru versiunea in franceza, saisonfranceroumanie, si Napoleon alaturi de Maria Tanase, pentru versiunea in romana a site-ului, sezonulfrantaromania -, cu sloganul comun: "Uitati de clisee!", scrie Agerpres.

In perioada 27 noiembrie a.c. - 14 aprilie 2019, evenimentele se desfasoara in Franta, deschiderea oficiala si protocolara a Sezonului avand loc intre 27 si 30 noiembrie la Paris, iar intre 18 aprilie si 14 iulie 2019 evenimentele se muta in Romania, lansarea oficiala a Sezonului Franta-Romania 2019 la Bucuresti fiind programata pentru 18-21 aprilie 2019.

Pentru organizatori - Institutul Francez si Institutul Cultural Roman, alaturi de guvernele celor doua state -, alegerea Romaniei s-a impus ca o evidenta, avand in vedere conjunctura favorabila: Romania va prezida pentru prima oara Consiliul Uniunii Europene, in prima jumatate a lui 2019. In acelasi timp, Sezonul marcheaza centenarul crearii Romaniei moderne, la 1 decembrie 1918, precum si 100 de ani de la sfarsitul Primului Razboi Mondial.

"ADN-ul Sezonului Franta-Romania il reprezinta Europa, francofonia si o privire spre viitorul relatiei noastre bilaterale si al locului cuplului franco-roman in Europa", a rezumat Jean Jacques Garnier, comisarul general responsabil de partea franceza a sezonului. "Sunt foarte multe clisee si o adevarata lipsa de cunoastere intre aceste doua tari. Dar sa nu uitam ca 25% dintre romani vorbesc sau scriu in franceza si 75% dintre elevi studiaza franceza pana la sfarsitul liceului", a adaugat Garnier.

Sezonul este inaugurat marti la Paris in prezenta presedintilor celor doua tari, Emmanuel Macron si Klaus Iohannis, la Domul Invalizilor, pentru a comemora centenarul incheierii Primului Razboi Mondial si al crearii Romaniei.

Tot la Domul Invalizilor are loc marti seara un concert al Ansamblului instrumental din Paris, condus de dirijorul franco-roman Christian Ciuca, si al corului Madrigal, aflat in turneu in Franta cu prilejul Sezonului, care vor interpreta o capodopera a muzicii franceze, Recviemul lui Gabriel Faure.

La Centrul Pompidou din capitala franceza debuteaza tot marti expozitia intitulata "Un sezon romanesc", ai carei vizitatori se vor intalni cu creatii ale lui Mihai Olos, Ciprian Muresan, Serban Savu, Andre Cadere, Adrian Ghenie, Mircea Cantor, Victor Man etc si care va prilejui, intre altele, si un dialog despre ie intre Matisse si Pallady.

Per ansamblu, programul Sezonului Franta-Romania 2019 se doreste a fi unul eclectic, pentru a ajunge la un public cat mai larg posibil: muzica techno, specialitatea tinerilor artisti romani, cinema, literatura, dar si conferinte, in total circa 200 de evenimente fiind programate sa se desfasoare in intreaga Franta.

Cei doi comisari - Jean Jacques Garnier si comisarul general pentru Romania, Andrei Tarnea - au dorit sa structureze sezonul pe patru tematici: doua tari cu culturi multiple si latinitate comuna; un secol de schimburi; perioade regulate de transformari in oglinda timp de un secol (1918-2018); orasele de maine si noile teritorii rurale - ce rol vor avea cultura, stiinta si societatea civila?

Organizatorii vor sa ofere un spatiu amplu de exprimare si vizibilitate creatorilor contemporani din generatia emergenta din cele doua tari si sa incurajeze cooperarea intre scoli, universitati si creatori romani si francezi, sustinand combaterea stereotipurilor si orientarea catre viitor, fara a uita in acelasi timp trecutul bogat in relatii culturale si istorice.

Evenimentele vor avea loc nu doar in principalii poli regionali din cele doua tari - Cluj, Timisoara, Sibiu, Constanta, Iasi, Galati, Brasov sau Suceava (in Romania), respectiv Marsilia, Lyon, Nantes, Strasbourg, Rennes, Toulouse, Brest sau, Bordeaux (in Franta) -, ci si in cele peste 120 de localitati infratite din Romania si Franta.

In plus, manifestarile culturale din Franta vor fi insotite de o latura gastronomica, in cadrul careia sefi romani vor propune publicului francez sa descopere o bucatarie traditionala romaneasca reinventata. Din aprilie, Marea Caruta gastronomica se va muta in Romania.

Urmatorul sezon organizat de Institutul Francez va fi Africa 2020, cu obiectivul declarat de a face cunoscuta Africa de azi si creativitatea sa

Sursa foto: Frederic Legrand - COMEO / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri