9 Iunie 2019

Curtea Constitutionala din Republica Moldova a invalidat guvernul condus de Maia Sandu



Curtea Constitutionala a Republicii Moldova a invalidat sambata decretele presedintelui Igor Dodon privind desemnarea ca premier a liderei Partidului Actiune si Solidaritate (PAS), Maia Sandu, si numirea guvernului condus de aceasta, transmite Radio Chisinau, potrivit Agerpres.

Noul guvern depusese deja juramantul in fata Parlamentului.

Liderul PPDA, Andrei Nastase, este vicepremier si ministru de interne in noul guvern, din care mai fac Vasile Sova (vicepremier pentru integrare), Nicolae Popescu (externe si integrare europeana), Georgeta Mincu (agricultura, dezvoltare regionala si mediu), Pavel Voicu (aparare), Vadim Branzan (economie si infrastructura), Liliana Nicolaescu-Onofrei (educatie, cultura si cercetare), Natalia Gavrilita (finante), Stanislav Pavlovschi (justitie) si Ala Nemerenco (sanatate, munca si protectie sociala).

La sedinta parlamentului au participat doar deputatii PSRM si ACUM.

Partidul Democrat (PDM) a anuntat ca va contesta la Curtea Constitutionala toate actele adoptate de parlament in sedinta de sambata.

Anterior, Curtea a decis ca Parlamentul nu isi mai poate exercita atributiile constitutionale, inclusiv cele de control asupra executivului, intrucat mandatul sau a expirat. Conform instantei, toate actele adoptate de legislativ in sedinta de sambata sunt neconstitutionale.

Sedinta parlamentului a fost convocata de Partidul Socialist (PSRM) al presedintelui Igor Dodon si de blocul pro-european ACUM, alcatuit din PAS si din Platforma Demnitate si Adevar (PPDA).

Deputatii au votat mai intai - de asemenea neconstitutional, potrivit instantei de resort - si noua conducere a Parlamentului, cu socialista Zenaida Greceanii ca presedinta.



Citeste si