22 Ianuarie 2007

Profitul total al Bank of New York a crescut de patru ori

Bank of New York a avut, in trimestrul patru al anului trecut, profituri cu 7% mai mari decat in aceeasi perioada din 2005, peste estimarile analistilor din piata, pentru ca au crescut afacerile principale de servicii pentru valori mobiliare, relateaza NewsIn.

Profitul total a crescut de peste patru ori, fapt la care a contribuit si castigul de 1,38 miliarde dolari din octombrie din tranczactia cu JP Morgan. Profitul operational a crescut la 435 milioane dolari, respectiv 58 centi/actiune, de la 405 milioane dolari sau 53 centi/actiune, rezultate inregistrate in aceeasi perioada a lui 2005.

Analistii care au raspuns la sondajul Reuters au estimat un castig mediu de 55 centi/actiune, la un venit de 1,84 miliarde dolari.

Bank of New York se afla intr-un proces de restructurare, cu accent asupra serviciilor de custodie pentru investitorii institutionali si managementul activelor.

Compania a decis, in decembrie 2006, achizitionarea lui Mellon Financial Corp, pentru suma de 16,5 miliarde dolari, la sfarsitul unei perioade pe care directorul general al Bank of New York, Thomas Renyi a numit-o "an de cotitura".

"Bank of New York s-a descurcat foarte bine cu mai multe tranzactii", a spus analistul senior de la Janney Montgomery Scott LLC, Tom McCrohan. "Bank of New York beneficiaza de cresterea taxelor asociate serviciilor pentru valori mobiliare. Compania se caracterizeaza printr-un sentiment de afaceri stabil si puternic", a adaugat McCrohan. El a facut o recomandare de cumparare a actiunilor Bank of New York.

Cotatia actiunilor Bank of New York a crescut cu 89 de centi, in timpul sedintei de tranzactionare de dimineata de la New York Stock Exchange.

Directorii Bank of New York au spus ca se asteapta ca institutia sa aiba de castigat anul acesta din cresterea pietelor de capital si a activitatii puternice de fuziuni si achizitii. "Fiecare linie de produs pe care il avem are, virtual, o componenta internationala, si inca una in crestere", a spus Renyi. "Activele din afara tarii vor creste mult mai accentuat decat cele din piata interna", a apreciat Renyi.

Fuziunea intre Bank of New York si Mellon, prin care va fi creata Bank of New York Mellon Corp, se va incheia in jurul datei de 1 iulie 2007. Prin aceasta fuziune se va crea o mare putere in serviciile bancare, cu active in valoare de aproximativ 1.660 miliarde dolari si una dintre cele mai mari institutii de management al activelor din lume.



Citeste si