5 Decembrie 2019

Patriarh rus condamna un proiect care ar inaspri pedepsele pentru violenta domestica



Patriarhul rus Kirill a avertizat miercuri impotriva unui proiect de lege "periculos" care propune inasprirea pedepselor pentru violenta domestica, intr-un context in care aceasta reprezinta un adevarat flagel in Rusia.

Proiectul facut public saptamana trecuta, care prevede introducerea de pedepse mai dure pentru responsabilii de violente domestice si de masuri pentru apararea mai eficace a victimelor, a fost deja intens criticat de mediile conservatoare din tara - mai ales credinciosi ortodocsi si clerici -, iar adoptarea sa ramane sub semnul intrebarii, intr-o tara in care astfel de fapte au fost in cea mai mare parte dezincriminate printr-o lege adoptata in 2017, cu exceptia situatiilor de recidiva si a producerii de rani grave.

"Bineinteles ca nu putem permite nicio violenta in sanul unei familii. Dar exista ceva periculos in tendintele care se formeaza astazi, inclusiv in domeniul legislativ, cand se incearca legalizarea intruziunii in viata familiala sub pretextul luptei impotriva unor probleme de familie", a afirmat miercuri patriarhul in varsta de 73 de ani, citat de agentia rusa Interfax.

El a indemnat la "tratarea cu multa prudenta a unei astfel de intruziuni a altor oameni in viata unei familii", care constituie un "spatiu sacru".

Parchetul general rus s-a pronuntat in schimb miercuri in apararea proiectului de lege, subliniind ca "acte legislative similare exista practic in toate tarile straine".

Marti, proiectul a fost criticat si de comisia patriarhiei moscovite insarcinate cu problemele legate de familie si protejarea mamelor si copiilor, care a apreciat intr-un comunicat ca are prevederi "incompatibile cu valorile traditionale spirituale si morale ruse".

Impotriva proiectului de lege au luat pozitie si mai multi demnitari ai bisericii ortodoxe, iar 200 de organizatii in principal religioase i-au adresat presedintelui Vladimir Putin o petitie in care ii solicita sa blocheze adoptarea unor astfel de masuri care, in opinia lor, sunt contrare traditiilor ruse. Critici ai proiectului au acuzat chiar ca in spatele acestuia s-ar afla un pretins lobby LGBT.



Citeste si