Congresul american a aprobat marti, printr-un vot in Senat, o lege bugetara de 738 de miliarde de dolari ce prevede in special crearea unei Forte a Spatiului, proiect sustinut de presedintele Donald Trump, informeaza AFP, preluat de Agerpres.

Legea urmeaza sa fie aprobata de liderul de la Casa Alba.

Senatorii au aprobat cu 86 de voturi pentru si 8 impotriva acest document ce contine peste 3.000 de pagini si care mai prevede, in premiera, un concediu pentru cresterea copilului pentru toti functionarii americani.

Prin aceasta lege va fi creata, asa cum isi doreste presedintele Trump, o "Forta a Spatiului" care devine astfel a sasea ramura a fortelor armate americane, dupa cele ale armatei terestre, aeriene, navale, a puscasilor marini si a gardei de coasta.

Noua forta va fi condusa de un sef al operatiunilor spatiale care se va afla in subordinea secretarului fortelor ariene ale SUA. Pentru moment, acestuia nu ii va fi acordata o finantare suplimentara, "comandamentul Spatiului" fiind deocamdata in stadiul de proiect.

Cheltuielile militare se ridica la 738 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2020 care a inceput in octombrie, o crestere cu 3% fata de suma alocata anul trecut.

Aceasta suma acopera bugetul de baza al Pentagonului (635 de miliarde), precum si cheltuielile alocate de departamentul pentru energie intretinerii si alimentarii cu combustibil a arsenalului nuclear american (23.1 miliarde).

Se adauga 71.5 miliarde de dolari pentru operatiunile exterioare aflate in curs (Afganistan, Siria, Irak, Somalia, etc.).

In plus, legea nu ii interzice presedintelui SUA sa utilizeze fondurile destinate departamentului apararii pentru finantarea construirii zidului de la frontiera sudica cu Mexicul, o promisiune importanta din campania electorala a lui Donald Trump.

Bugetul mai prevede o crestere cu 3.1% a salariilor membrilor fortelor armate, cea mai mare crestere din ultimii zece ani.

Mai multe articole au fost introduse pentru a controla utilizarea fondurilor de catre Pentagon. Astfel, este interzisa reducerea efectivelor fortelor americane desfasurate in Coreea de Sud, livrarea de avioane invizibile F-35 Turciei si achizitionarea de vagoane sau de autobuze din China.

Acest cadru legislativ prevede, de asemenea, sanctiuni la adresa guvernului presedintelui sirian Bashar al-Assad pentru "a pune capat atacurilor sale ucigase impotriva poporului sirian si sustinerea unei tranzitii spre un guvern sirian care sa respecte legile, drepturile omului si o coexistenta pasnica cu vecinii sai".

Trezorerie americane ii sunt acordate sase luni pentru a stabili daca Banca Centrala Siriana realizeaza operatiuni de spalare de bani si, in cazul in care aceasta ipoteza se confirma, i se solicita sa impuna sanctiuni.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
SUA investeste 1 mld dolari in tarile Initiativei Celor Trei Mari
Setari Cookie-uri