26 Ianuarie 2020

Cutremur in Turcia: bilantul a ajuns la 31 de morti si peste 1.600 de raniti



Puternicul seism care s-a produs vineri in estul Turciei a facut cel putin 31 de victime, potrivit celui mai recent bilant anuntat duminica de autoritatile din aceasta tara, informeaza AFP, potrivit Agerpres.

Numarul persoanelor ranite in provinciile Elazig si Matalya este de cel putin 1.607, a anuntat Agentia nationala de gestionare a catastrofelor (AFAD).

Seismul s-a produs vineri la ora 17:55 GMT in provincia Elazig si a avut o magnitudine de 6,7, potrivit Serviciului de prospectare geologica al Statelor Unite (USGS).

Echipele de interventie continuau duminica dimineata operatiunile de cautare a eventualilor supravietuitori sub daramaturile din centrul orasului Elazig, a dezvaluit un corespondent al AFP.

Potrivit AFAD, 45 de persoane au fost descoperite in viata sub daramaturi, incepand de vineri.

Aproape 80 de cladiri s-au prabusit in Elazig si Malatya, iar 645 de imobile au fost grav avariate, potrivit aceleiasi surse.

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a deplasat sambata in cele doua provincii afectate de seism si a spus ca "masurile necesare vor fi luate imediat (...) pentru ca nicio persoana sa nu ramana fara locuinta"



Citeste si