Opera din Paris s-a redeschis sambata seara cu spectacolul "Povestirile lui Hoffman", de Jacques Offenbach, dupa o greva istorica declansata in semn de protest fata de reforma sistemului de pensii din Franta, insa sindicalistii institutiei au declarat ca raman mobilizati in eforturile lor ce vizeaza "retragerea proiectului de lege", informeaza AFP, potrivit Agerpres.

Institutia culturala pariziana se afla in greva de o luna si jumatate, hotarata sa isi apere statutul special de care beneficiaza, sortit sa dispara in cadrul reformei sistemului de pensii promovat de Guvernul francez, care a declansat greve si manifestatii in intreaga tara incepand din 5 decembrie.

Un text redactat de sindicatul Operei din Paris a fost lecturat in debutul reprezentatiei de la Opera Bastille: "Pentru a pastra integritatea economica a Operei, am luat decizia de a asigura spectacolul din aceasta seara, dar ramanem mobilizati pentru retragerea acestui proiect de lege". Mesajul a fost filmat si distribuit apoi pe internet prin intermediul unui videoclip difuzat pe Twitter de un spectator aflat in sala.

Intr-o luna si jumatate de greva, peste 70 de spectacole au fost anulate. Pierderile financiare, care au ajuns la aproape 15 milioane de euro, sunt mai mari decat contributia anuala platita de statul francez la fondul de pensii de care beneficiaza angajatii Operei din Paris.

Discursul sindicalistilor, intrerupt de fluieraturi si de aplauze, nu precizeaza insa daca aceasta reluare a reprezentatiilor artistice este definitiva.

Citeste si:
[VIDEO] Opera Liceu din Barcelona s-a redeschis cu un concert...
VIDEO Opera Liceu din...

"Patrimoniu cultural unic"

"Am incercat in numeroase moduri sa ne facem auzit atasamentul profund pe care-l avem fata de excelenta din cadrul institutiei noastre, ca si pentru transmiterea unui patrimoniu cultural unic", a precizat un reprezentant al sindicatului.

Cu cateva ore inainte de Craciun, mobilizarea grevistilor de la Opera din Paris a facut inconjurul lumii atunci cand aproximativ 40 de balerini din corpul de balet al Operei au sustinut un mini-spectacol improvizat in fata unor afise pe care au fost tiparite mesajele "Opera din Paris in greva" si "Cultura este in pericol", in aplauzele privitorilor.

O saptamana mai tarziu, muzicienii din orchestra Operei din Paris au organizat un mini-concert pe treptele din fata Operei Bastille, interpretand cateva fragmente foarte cunoscute din repertoriul clasic, precum "La damnation de Faust", de Hector Berlioz, si "Danse ces chevaliers", extras din "Romeo si Julieta", de Serghei Prokofiev, inainte de a incheia cu o interpretare a imnului francez - "La Marseillaise".

Citeste si:
30 km/h - Noua limită maximă de viteză în întreg Parisul
30 km/h - Noua limită maximă...

La jumatatea lunii ianuarie, orchestra si corul Operei au oferit trecatorilor din Paris, intre altele, un fragment din "Carmen", de Georges Bizet, si "La Marseillaise" in aplauzele si strigatele de "Traiasca greva!" ale spectatorilor.

Opera din Paris si Comedia Franceza sunt singurele institutii culturale vizate de reforma pensiilor promovata de Guvernul francez. Regimul special al Operei este unul dintre cele mai vechi din Franta, intrucat dateaza din 1698, din timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea.

Acest regim special permite angajatilor sa se pensioneze la 42 de ani, tinand cont de dificultatea meseriei, riscurile de accidentare si de faptul ca majoritatea balerinilor arareori pot continua sa danseze in spectacole importante dincolo de aceasta varsta si cu acelasi nivel de excelenta.

Instrumentistii, masinistii si membrii corului Operei din Paris evoca la randul lor dificultatea speciala a profesiilor lor.

Citeste si:
#VacciNations | Cum a reușit Franța să devină una dintre cele mai...
#VacciNations | Cum a reușit...

Sursa foto: Opera National de Paris Facebook

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri