Premierul Cehiei: Italia ar trebui să le interzică tuturor cetățenilor săi să călătorească în Europa

Italia ar trebui să le interzică tuturor cetăţenilor săi să călătorească în Europa pentru a stopa epidemia de coronavirus, a declarat duminică premierul ceh Andrej Babis, citat de agenţia Reuters.

Guvernul de la Roma a adoptat duminică dimineaţă prin decret măsuri excepţionale de izolare a milioane de italieni care locuiesc în nordul ţării, precum şi măsuri restrictive care vizează întreaga ţară şi care vor rămâne în vigoare până la 3 aprilie, în încercarea de a stăvili răspândirea noului coronavirus, conform Agerpres.ro.

Conform acestei măsuri fără precedent în Europa, peste 15 milioane de locuitori din nordul Italiei au fost plasaţi duminică în carantină. Totodată, intrările şi ieşirile într-o vastă zonă din nordul Italiei, cuprinsă între Milano, capitala economică a ţării, şi Veneţia, un loc important al turismului mondial, vor fi de acum încolo strict limitate, potrivit decretului publicat pe site-ul guvernului de la Roma.

Principalele dispoziţii conţinute în decretul semnat în noaptea de sâmbătă spre duminică de şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, se referă la întreaga regiune a Lombardiei şi provinciile nordice Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro şi Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola, Verceli, Padova, Treviso şi Veneţia.

Sursa foto: praszkiewicz / Shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri