Zborurile din Italia spre Republica Moldova nu vor fi interzise, dar pe teritoriul Republicii Moldova vor putea intra doar cetățenii moldoveni, a declarat președintele Igor Dodon, citat de agora.md

„Propunem să examinăm următorul mecanism. E prematur să interzicem zborurile din Italia, dar ca să nu avem tranzitul prin Moldova, propunem ca spre Moldova să se permită doar intrarea moldovenilor. Nu putem permite ca R. Moldova să devină zonă de tranzit. Examinăm oportunitatea să limităm și să dăm acces doar cetățenilor moldoveni. Dacă românii interzic zborurile spre România, ei toți o să zboare la Chișinău și de aici o să meargă cu mașina. De aceea o să permitem zborul doar moldovenilor”, a spus președintele Igor Dodon, potrivit Digi24.

Republica Moldova a înregistrat săptămâna trecut un prim caz de infecție cu coronavirus. Este vorba despre o femeie de 48 de ani, revenită din Italia cu o cursă Wizzair, Milano-Chișinău. Pacienta care a dat alarma peste Prut ar fi fugit dintr-un spital din Italia, deși știa că este purtătoare a noului tip de coronavirus. Ea s-a urcat la bordul unei aeronave de la Milano cu destinația Chișinău și ar fi ascuns faptul că este bolnavă până în momentul în care s-a simțit tot mai rău în timpul zborului. Potrivit unor surse, ea ar fi avut și cetățenie română.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri