12 Martie 2020

Americanii spun că noul coronavirus poate rezista și trei zile pe obiecte



Noul coronavirus poate să trăiască în aer timp de câteva ore, iar pe anumite suprafețe poate rezista chiar și două sau trei zile, arată testele făcute de guvernul SUA și alți oameni de știință americani.

Totuși, cercetarea nu dovedește că au existat persoane care s-au infectat după respirarea aerului sau după ce ar fi intrat în contact cu o astfel de suprafață, scrie Marketwatch.

“În niciun caz nu susținem că transmiterea virusului este aerosolizată, însă cercetarea arată că virusul rămâne viabil în aceste condiții, așa că teoretic ar fi posibil”, menționează Neeltje van Doremalen, liderul studiului, cercetător în cadrul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA.

De când a trecut granițele Chinei anul trecut, noul coronavirus a infectat peste 120.000 de persoane la nivel global și a cauzat 4.300 de decese.

Pentru realizarea studiului, cercetătorii au eliberat în aer mostre coronavirus, încercând să imite situația în care o persoană infectată ar tuși. Studiul a arătat că virusul încă putea să fie detectat în aer 3 ore mai târziu, pe cupru – 4 ore mai târziu, pe carton – 24 de ore mai târziu, iar pe oțel sau plastic virusul a fost detectat chiar și peste două sau trei zile.



Citeste si