15 Martie 2020

Spania raportează circa 2.000 de cazuri noi de infectare şi 100 de decese în ultimele 24 de ore



Circa 2.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus şi 100 de decese provocate de Covid-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Spania, cea mai afectată ţară din Europa după Italia, au declarat autorităţile.

Conform celui mai recent bilanţ, în Spania au raportate până în prezent un număr de 7.753 de cazuri de infectare şi 288 de decese.

Soţia şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus, la scurt timp după ce acesta anunţase plasarea în izolare aproape totală a ţării pentru a pune capăt epidemiei. Informaţia a devenit publică la câteva ore după ce Sanchez a aprobat impunerea stării de alarmă în întreaga ţară pentru următoarele 15 zile, magazinele neesenţiale, barurile, restaurantele, cinematografele, şcolile şi universităţile fiind închise, scrie Agerpres.

Spania a anunțat anterior că se închide la nivel național ca măsură împotriva coronavirusului ca parte a măsurilor de stare de urgență, relatează El Mundo și Cadena Ser.



Citeste si