Guvernul britanic nu intenţionează să introducă restricţii de călătorie pentru Londra sau să închidă sistemul de transport din capitală, a spus joi purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson.
"Sunt zero perspective pentru introducerea vreunei restricţii asupra călătoriilor spre şi dinspre Londra", a precizat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.
El a mai spus că poliţia este cea care se va ocupa în continuare de sarcina menţinerii legii şi ordinii şi că nu există nicio intenţie de a folosi armata în acest scop.
Marea Britanie a decis în cele din urmă miercuri să închidă la rândul său şcolile la sfârşitul acestei săptămâni şi până la noi ordine în contextul răspândirii tot mai rapide a noului coronavirus, care a făcut peste 100 de morţi pe teritoriul său, potrivit AFP.
Sursa foto: Pixabay
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: