20 Martie 2020

Spania construieşte un spital de urgenţă, după ce numărul contaminărilor cu Coronavirus a depăşit 20.000



Guvernul regiunii Madrid a anunţat vineri că va construi un spital de urgenţă cu 5.500 de paturi pe terenul unui centru de convenţii, în contextul în care numărului cazurilor confirmate cu noul Coronavirus a crescut cu 16% în ultimele 24 de ore şi a depăşit pragul de 20.000, în timp ce bilanţul deceselor a trecut de 1.000 de victime, informează Agerpres.

Fernando Simon, directorul Serviciului de urgenţe medicale (CCAES), a declarat că Madridul deţine majoritatea cazurilor de infecţii din Spania, cu peste 7.000 de pacienţi infectaţi, urmat de Catalonia pe locul al doilea, cu peste 3.000 de cazuri confirmate.

Viitorul spital de urgenţă va fi construit pe un teren ce aparţine centrului de convenţii Ifema şi se află la periferia Madridului. Clinica va fi echipată pentru a trata pacienţi care necesită terapie intensivă.

Spania se află la jumătatea unui interval de 15 zile de izolare la domiciliu, decretat pentru încetini răspândirea noului tip de coronavirus, care s-a propagat în lumea întreagă după ce a apărut prima dată în China la sfârşitul anului trecut.

Autorităţile spaniole speră că numărul de noi cazuri confirmate va atinge în curând plafonul său maximal şi că, după acel moment, progresia virusului va încetini.



Citeste si