Jocurile Olimpice de vară 2020 de la Tokyo vor fi amânate cu un an din cauza coronavirusului, spune Dick Pound, membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

"Pe baza informaţiilor pe care CIO le are, amânarea a fost decisă", a declarat Pound pentru USA Today, potrivit Agerpres.

"Paşii următori nu au fost deocamdată determinaţi, dar Jocurile nu vor începe pe 24 iulie, asta ştiu. Le vom lua etapă cu etapă şi trebuie să facem faţă tuturor provocărilor pe care le presupune amânarea, care sunt imense", a afirmat Pound.

În ciuda numeroaselor apeluri la amânarea competiţiei, lansate de câteva zile de sportivi şi de comitetele naţionale olimpice, CIO a aşteptat până duminică pentru a menţiona în premieră o posibilă amânare a JO de la Tokyo, care ar urma să înceapă pe 24 iulie.

Luni, premierul japonez Shinzo Abe a recunoscut că amânarea "ar putea deveni inevitabilă" în condiţiile pandemiei de coronavirus.

Canada şi Australia au anunţat deja că nu vor trimite sportivi la JO de la Tokyo, programate în perioada 24 iulie - 9 august.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri