Belgia a informat că a detectat "un caz izolat" de transmitere a SARS-CoV-2 de la un pacient infectat cu coronavirus la motanul său.

"Colegii noştri de la facultatea de medicină veterinară din Liege au constatat că motanul unei persoane care era infectată cu COVID-19 a luat boala de la stăpânul lui şi a dezvoltat simptome şi o infecţie confirmată", a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al echipei interfederale belgiene împotriva coronavirusului, virologul Emmanuel André, potrivit Agerpres.

Serviciul Federal de Sănătate a insistat că "acest tip de infecţie este transmis de la om la animal şi nu de la animal la om şi că este nevoie de un contact apropiat şi cotidian între animal şi stăpânul său". Un purtător de cuvânt flamand a precizat că felina a avut diaree şi dificultăţi respiratorii.

"A fost un caz izolat, nu este o regulă. Însă autorităţile au decis să adopte o serie de precauţii (de igienă) pentru persoanele care sunt infectate şi care au un animal de companie", a declarat André, care a adăugat că, "pentru moment, nu există motive să credem că animalele pot fi vector de transmitere a epidemiei în societatea noastră".

Belgia a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.049 cazuri noi de contagiere, ceea ce face ca numărul total să fie de 7.284 la nivelul întregii ţări, cu o populaţie de 11,4 milioane de locuitori. De joi până vineri, 69 de persoane au murit din cauza coronavirusului, bilanţul deceselor fiind în prezent de 289.

Sursa foto: DinaSova / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri