Ventilatorul pe care l-a folosit astrofizicianul britanic Stephen Hawking, care suferea de scleroză laterală amiotrofică (SLA), a fost donat spitalului Papworth din Cambridge pentru a ajuta la tratarea pacienţilor cu COVID-19, reatează miercuri EFE.

Boala de care suferea Stephen Hawking, care s-a stins din viaţă în 2018 la vârsta de 76 de ani, l-a ţintuit într-un scaun cu rotile şi l-a obligat să folosească din anii '80 un sintetizator de voce, scrie Agerpres.

Fiica lui, Lucy Hawking, a declarat pentru mass-media că tatăl său "a primit un tratament minunat, dedicat şi solidar la Real Hospital Papworth şi la Addenbrooke's Hospital din Cambridge". Ca pacient care necesita ventilaţie, îngrijirile oferite de spitalul Papworth "au fost extrem de importante pentru tatăl meu" şi "l-au ajutat să depăşească momente dificile", a spus ea.

"După moartea tatălui meu, am restituit întregul echipament medical pe care l-a utilizat şi care aparţinea NHS (Sistemul Naţional de Sănătate din Marea Britanie, n.r.), dar au rămas câteva lucruri pe care el le cumpărase", a adăugat fiica lui Stephen Hawking.

Lucy Hawking a precizat că în actuala criză provocată de noul coronavirus a luat legătura cu spitalul Papworth pentru a oferi ventilatorul tatălui său.

Citeste si:
Carti de non-fictiune pe care sa le citesti in aceasta toamna
Cinci carti de non-fictiune...

Stephen Hawking a contribuit la stabilirea bazelor cosmologiei moderne şi a devenit un personaj emblematic al culturii populare.

Vocea robotică a sintetizatorului prin care a fost obligat să comunice din 1985 şi silueta sa în scaun cu rotile au apărut în numeroase programe şi seriale de televiziune, precum "Familia Simpson", "Star Trek" şi "The Big Bang Theory".

Sursa foto: lasse Kristensen / Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri