Premierul spaniol Pedro Sanchez urmează să prezinte marţi un plan pentru renunţarea treptată la restricţii, după şase săptămâni în care autorităţile de la Madrid au impus unele din cele mai severe măsuri de combatere a epidemiei de COVID-19, informează dpa.

Planul a fost elaborat timp de mai multe săptămâni şi urmează să fie aprobat de guvern. Se aşteaptă reguli unitare pe tot teritoriul Spaniei, dar unele restricţii ar putea fi ulterior relaxate pe regiuni, în funcţie de gravitatea situaţiei, scrie Agerpres.

De duminică, în Spania pot ieşi din nou din locuinţe, timp de o oră pe zi, copiii până la 14 ani însoţiţi de un părinte, cu respectarea unor reguli.

Sanchez a anunţat că din 2 mai vor fi permise din nou plimbările familiilor care locuiesc împreună şi practicarea sporturilor în aer liber, cu condiţia să se constate o încetinire a răspândirii coronavirusului.

Citește și Coronavirus: În Norvegia s-au redeschis şcolile primare

Franța se aliniază în privința relaxării restricțiilor

Şi guvernul Franţei va comunica marţi intenţiile privind relaxarea restricţiilor aplicate pentru limitarea epidemiei.

Premierul francez Edouard Philippe a anunţat că măsurile vor fi mai puţin stricte pentru sistemul de sănătate, şcoli, muncă, transporturi şi adunările publice. Parlamentarii urmează să dezbată şi să voteze rezoluţiile în acest sens care vor fi prezentate marţi după-amiază.

Citește și Coronavirus | Premierul Franței a anunțat principiile unei ieșiri lente din izolare, care începe la 11 mai

Preşedintele Emmanuel Macron a precizat deja că restricţiile impuse în 17 martie vor înceta pe 11 mai pe tot teritoriul Franţei.

Citeste si:
Olanda: Intrarea în baruri și restaurante, doar cu un „Permis COVID”
Olanda renunță la distanțarea...

Recomandăm și Redeschiderea școlilor: care este strategia Austriei și de când va fi pusă în practică

Deocamdată nu se cunosc prea multe detalii; se aşteaptă ca grădiniţele şi şcolile să se redeschidă în etape, iar restaurantele să rămână pentru moment închise. Nu s-a răspuns oficial la întrebări importante privind obligativitatea portului măştilor de protecţie în magazine şi în mijloacele de transport în comun sau posibilitatea deplasărilor în ţară. Francezii aşteaptă şi lămuriri despre ce va urma în perioada vacanţelor de vară.

În parlament se va discuta de asemenea o aplicaţie pentru smartphone, pentru crearea unei hărţi cu răspândirea coronavirusului.

Interdicţiile de circulaţie din Franţa sunt stricte. Ieşirile din locuinţă sunt permise doar pentru cumpărarea de alimente, plimbarea câinilor sau acordarea de asistenţă celor care au nevoie. Plimbările şi sportul sunt autorizate doar în zone şi pe durate limitate.

Spania şi Franţa sunt printre ţările cele mai afectate de epidemie, cu peste 23.000 de decese fiecare.

Sursa foto: Chris Karidis | Unsplash

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri