Saloanele de coafură, florăriile şi librăriile s-au redeschis luni în Grecia în cadrul măsurilor de relaxare treptată a restricţiilor de izolare impuse în urmă cu şase săptămâni de autorităţile locale pentru a încetini răspândirea noului coronavirus, informează Reuters.

Începând cu primele ore ale dimineţii, poliţia a făcut verificări în autobuze şi staţii de metrou pentru a se asigura că pasagerii poartă măşti chirurgicale obligatorii, dar şi în magazine, pentru a inspecta respectarea regulilor de distanţare socială, scrie Agerpres.

Grecii nu mai au nevoie acum de un formular în care să declare un motiv valid - cum ar fi aprovizionarea cu alimente şi medicamente sau realizarea exerciţiilor fizice - pentru a putea să îşi părăsească locuinţele.

Televiziunile locale au prezentat coafeze şi clienţii acestora purtând măşti

Volumul de trafic a crescut pe străzile din Atena şi din alte oraşe importante, oamenii formând cozi în faţa magazinelor de electrocasnice, care au primit permisiunea de a se redeschide pentru prima dată după ce Grecia a impus restricţii dure la mijlocul lunii martie.

Grecia, o ţară cu 11 milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent 2.626 de cazuri de COVID-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus, şi 144 de decese, cu mult mai puţine decât în multe alte ţări europene.

Citește și Țările europene care îşi relaxează restricţiile impuse de pandemia de coronavirus. Ce măsuri au luat Germania, Italia, Grecia, Polonia și Austria?

Grecia, care în 2018 s-a restabilit după o criză financiară ce a distrus un sfert din producţia sa economică, este nerăbdătoare să permită companiilor comerciale să îşi reia activitatea şi se teme că pandemia de coronavirus va afecta grav veniturile din turism, unul dintre pilonii economiei sale.

Televiziunile locale au prezentat coafeze şi clienţii acestora purtând măşti chirurgicale în Atena şi în Salonic, un oraş din nordul ţării. Saloanele de coafură îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe bază de programare.

Unele magazine de vânzare cu amănuntul, printre care florării, librării, magazine de optică medicală şi servicii de spa, se numără printre activităţile care au primit permisiunea de a se redeschide începând de luni.

Programul de funcţionare al magazinelor redeschise se va prelungi probabil datorită cererii mari.

Redeschiderea şcolilor, restaurantelor şi barurilor se preconizează pentru a doua parte a acestei luni. Hotelurile se vor redeschide în Grecia începând cu 1 iunie.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri