Autorităţile italiene au anunţat vineri încă 234 de decese după infecţii cu coronavirus. Italia a devenit astfel a treia ţară din lume în care bilanţul epidemiei de COVID-19 depăşeşte 30.000 de morţi, plasându-se în această statistică pe locul al treilea, după Statele Unite şi Regatul Unit

Agenţia observă că joi au murit ceva mai mulţi pacienţi (274), iar numărul de cazuri noi a scăzut de la 1.401 joi la 1327 vineri; totalul actual este de 217.185 de cazuri, al treilea din lume după Statele Unite şi Spania, scrie Agerpres.

Numărul de cazuri active este de 87.961, mai mic decât cu o zi în urmă, când erau înregistrate 89.624. La terapie intensivă sunt internaţi 1168 de pacienţi, faţă de 1311 joi, menţinându-se tendinţa de scădere. Dintre cei infectaţi cu coronavirus, 99.023 au fost declaraţi vindecaţi; joi, acest bilanţ fusese de 96.276.

În Italia s-au efectuat până acum circa 1.609.000 de teste, la o populaţie de aproximativ 60 de milioane.

Sursa foto: shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri