Premierul Boris Johnson şi-a confirmat planul de relaxare treptată ce vizează redeschiderea parţială a şcolilor începând cu 1 iunie, după mai mult de două luni de măsuri de izolare instituite pentru a limita răspândirea epidemiei noului coronavirus.

Întoarcerea la şcoală va fi treptată şi se va face pe grupe de vârstă pentru şcolile primare. Într-o primă fază vor reveni la şcoală elevii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani şi 10 - 11 ani în Anglia, a declarat premierul Johnson în timpul unui briefing de presă consacrat măsurilor de combatere a noului coronavirus, scrie Agerpres.

Elevii de liceu vor relua cursurile mai târziu, a adăugat şeful executivului britanic, menţionând că elevii şi profesorii vor fi în contact pentru a pregăti examenele începând cu 15 iunie.

Ca în multe ţări, condiţiile impuse pentru redeschiderea şcolilor fac subiectul unor controverse şi în Marea Britanie, cea de-a doua ţară la nivel global în ceea ce priveşte numărul de decese provocate de COVID-19, cu aproape 37.000 de morţi şi cu un bilanţ de peste 41.000 de cazuri de îmbolnăviri.

Mai multe autorităţi locale exclud redeschiderea şcolilor începând cu 1 iunie în Anglia, în timp ce şcolile rămân închise în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care au competenţe să decidă la nivel local în acest domeniu.

Elevii români și școala online

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că şcolile nu se vor mai deschide în acest an de învăţământ.

"S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Nu se va întoarce elevul, studentul fizic la cursuri", a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a informat că anul şcolar se va încheia pe 12 iunie.

Anunțul suprinde, în contextul în care premierul Ludovic Orban a anunțat că elevii ar putea reveni la școală după 15 mai, precizând că „Anul şcolar va fi încheiat”.

Vezi și: Cum se pregătește Ministerul Educației pentru scenariul în care școlile vor fi închise în septembrie

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri