29 Mai 2020

Coronavirus: Coreea de Sud limitează numărul elevilor în şcoli ca urmare a creşterii numărului de cazuri la Seul



Coreea de Sud a impus restricţii privind numărul de elevi în şcolile din Seul şi suburbiile sale, în încercarea de a stopa noile focare de coronavirus, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Creşele, şcolile primare şi colegiile din zona metropolitană Seul, unde locuieşte jumătate din populaţia ţării, vor putea găzdui doar unul din trei copii, iar restul vor urma cursuri la distanţă.

Coreea de Sud a fost la sfârşitul lunii februarie a doua cea mai afectată ţară de epidemia de coronavirus, însă guvernul de la Seul a reuşit să ţină situaţia sub control datorită unei strategii foarte elaborate de testare şi de urmărire a contactelor persoanelor infectate, strategie lăudată de numeroase alte ţări.

La începutul acestei luni, autorităţile sud-coreene începuseră ridicarea restricţiilor impuse pentru a încetini propagarea virusului SARS-CoV-2. Totuşi, ele au fost alertate recent de apariţia unor noi focare în capitala Seul şi suburbiile sale, determinând autorităţile să impună noi măsuri.

Muzeele, parcurile şi galeriile de artă s-au închis din nou vineri pentru două săptămâni, iar companiile sunt încurajate să reintroducă programul flexibil la locul de muncă.



Citeste si