Cehia ridică toate restricţiile de circulaţie cu Austria, Germania şi Ungaria. Guvernul de la Budapesta înlătură restricțiile cu Austria, Cehia şi Slovacia

Guvernul ceh a anunţat că, începând de vineri de la prânz, va redeschide total frontierele cu statele vecine Austria şi Germania şi va permite, de asemenea, libera circulaţie în Ungaria, transmite Agerpres.

Anunţul a fost făcut pe Twitter de premierul ceh Andrej Babis.

Decizia urmează celei prin care, de la miezul nopţii de miercuri spre joi, a fost restabilită libertatea deplină de circulaţie de o parte şi de alta a frontierei cu Slovacia.

În cursul serii de joi, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat ridicarea restricţiilor de călătorie între Ungaria, Austria, Cehia şi Slovacia începând de vineri de la ora locală 08.00, după cum informează MTI.

Într-o postare video pe Facebook, el a afirmat că a convenit, împreună cu omologii din cele trei ţări, 'pe parcursul mai multor discuţii telefonice, detaliile tehnice' ale redeschiderii frontierelor.

Cetăţenii vor putea trece graniţele între Austria, Cehia, Ungaria şi Slovacia fără a prezenta dovada unui test negativ la coronavirus şi fără a fi supuşi carantinei, a precizat Szijjarto.

Sursa foto: Unsplash

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
eMAG deschide primul showroom din afara României
Setari Cookie-uri