21 Iunie 2020

Soluția lui Trump împotriva COVID-19: Încetiniți testarea!



Preşedintele american Donald Trump a declarat că a cerut autorităţilor sanitare să încetinească ritmul depistării de COVID-19 pentru că aceasta provoacă o creştere a numărului de cazuri detectate în SUA, ţara cea mai lovită din lume de pandemie, potrivit France Presse.

Fără a explica dacă vorbeşte serios sau nu, preşedintele american a afirmat în faţa mulţimii de simpatizanţi ai săi reuniţi la Tulsa, în Oklahoma, că depistarea este o "armă cu dublu tăiş", conform Agerpres.ro.

"Iată partea cea rea: când facem acest volum de teste, găsim mai mulţi oameni, găsim mai multe cazuri", a spus în continuare el, în cadrul acestui prim miting organizat în timpul pandemiei în SUA.

"Atunci am spus echipei mele:'Încetiniţi testarea!' Ei fac teste şi teste...", a adăugat Donald Trump, al cărui mod de a gestiona criza sanitară în SUA este foarte criticat.

"Glumea, evident, pentru a denunţa acoperirea mediatică absurdă", a precizat apoi un responsabil de la Casa Albă pentru AFP, sub rezerva anonimatului.

Şase membri ai echipei de campanie a lui Trump au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 şi plasaţi în carantină cu câteva ore înaintea mitingului din Tulsa. Până în prezent relativ ocolită de pandemie, Oklahoma cunoaşte în acest moment o puternică creştere a cazurilor detectate.

SUA sunt ţara cea mai afectată de noul coronavirus cu peste 2,2 milioane de cazuri şi aproape 120.000 de morţi, din circa 330 milioane de locuitori.



Citeste si