SUA: Cheltuielile preşedintelui Trump pentru zidul de la graniţa cu Mexicul au fost respinse de o curte de apel

O curte federală de apel a decis că președintele Donald Trump a greşit când a redirecţionat 2.5 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru a constuui o parte din zidul pe care doreşte să îl ridice la graniţa dintre SUA şi Mexic, transmite Reuters.

Potrivit unor decizii ale celei de-a noua curţi de apel, Casa Albă nu a avut autoritatea constituţională pentru a realiza transferul de fonduri. Deciziile menţionează refuzul Congresului de a aproba finanţarea şi constată inexistenţa unei "necesităţi militare neprevăzute" care să justifice acest lucru, scrie Agepres.

Curtea a mai decis că două state, California şi New Mexico, care au graniţă comună cu Mexicul şi care s-au numărat printre cele 20 de state care au dat în judecată executivul, au avut capacitatea juridică de a da în judecată.

Judecătorul-şef Sidney Thomas a spus că "eşecul puterii executive de a demonstra, in termeni concreţi, că interesul public favorizează un zid la frontieră este deosebit de important, având în vedere că în Congres s-a stabilit că ridicarea zidului este o prioritate bugetară mai scăzută, iar datele Departamentului de Justiţie indică o concluzie contrară".

În februarie 2019, preşedintele Donald Trump a declarat urgenţă naţională pentru a putea accesa fonduri.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Justiţie a refuzat să comenteze.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri