29 Iulie 2020

Prima fotografie cu Pământul şi Luna văzute din spațiu, trimisă de sonda chineză lansată spre Marte



Prima sondă spaţială chineză lansată spre Marte pe 23 iulie a trimis pe Terra o fotografie care prezintă Pământul şi Luna, a anunţat Agenţia spaţială chineză, citată de AFP și Agerpres.

Imaginea, care arată Terra și satelitul său natural având forme de semilună, a fost realizată de la o distanţă de 1,2 milioane de kilometri față de Pământ, la trei zile după lansarea misiunii Tianwen-1.

Sonda a fost lansată joi de la centrul spaţial Wenchang de pe insula tropicală Hainan din sudul Chinei. Cu doar trei zile înainte, o altă sondă, lansată de Emiratele Arabe Unite, a plecat tot spre Marte.

Sonda chineză ar trebui să se plaseze pe orbita planetei Marte în februarie 2021. Mai întâi, sonda va trebui să parcurgă însă în şapte luni traseul îndelungat dintre Terra şi Marte: o distanţă de aproximativ 55 de milioane de kilometri, o treime din distanța Pământ - Soare.



Citeste si