Bilanțul celor infectați cu noul coronavirus la nivel global a depășit 17 milioane, conform datelor worldometers.info, scrie Digi24.

Este vorba de o nouă micșorare a perioadei de timp în care apare un nou milion de cazuri – de patru zile. Anterior, un milion de cazuri noi se adăuga la fiecare cinci zile. Pe lângă cele peste 17 milioane de infectați, bilanțul însumează 666.294 de morți.

În ultimele zile, America de Sud a devenit cea mai afectată regiune, depășind America de Nord. Americile sunt, în acest moment, epicentrul pandemiei, SUA și Brazilia fiind cele două cele mai afectate țări. Pe locul 3 se află India, care a început să adune zilnic în jur de 40.000-50.000 de noi cazuri.

România se află pe locul 44 în lume la numărul de noi cazuri de infectare, ocupând poziția 33 la numărul de decese. Ieri, România s-a aflat în a opta zi cu peste 1.000 de infectări raportate. În acest sens, autoritățile au anunțat noi măsuri restrictive de la 1 august, printre care purtarea măștii de protecție în aer liber, în spațiile aglomerate, unde nu este posibilă distanțarea.

Până acum, județele Argeș, Dâmbovița, Brașov, Vâlcea și Galați au adoptat măsura purtării măștii în aer liber, înainte de hotărârea autorităților.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri