Departamentul de Stat şi Centrul de Control al Bolilor şi Prevenţie (CDC) din Statele Unite au retras recomandările către toţi cetăţenii americani de a evita orice călătorii în străinătate, din cauza coronavirusului, transmite Reuters. Recomandarea a fost înlocuită cu o serie de avertismente pentru anumite ţări.

'Odată cu ameliorarea condiţiilor sanitare şi de siguranţă în unele ţări şi cu posibila înrăutăţire în altele, departamentul revine la sistemul anterior de niveluri de recomandări de călătorie pentru fiecare ţară'', arată un comunicat la Departamentului de Stat care a luat locul recomandării globale de nivel 4 (maxim) ''Nu călătoriţi'' emise în 19 martie, potrivit Agerpres.

Pentru circa 30 de ţări s-au emis din 6 august alerte ''Nivelul 4: Nu călătoriţi''. Pe lista de risc ridicat se află, printre altele, India, Rusia, Bangladesh, Belize, Bolivia, Costa Rica, Republica Dominicană, Egipt, El Salvador, Haiti, Iran, Kosovo, Kazahstan, Mongolia, Honduras şi Libia.

România este încadrată la ''Nivelul 3: Reconsideraţi călătoria'', alături de ţările din Uniunea Europeană, de Regatul Unit, Vietnam, Sri Lanka, Liberia, Armenia, Filipine, Laos şi Australia.

CDC a renunţat la rândul său la recomandarea globală de evitare a oricăror deplasări internaţionale neesenţiale, însă majoritatea ţărilor se află în continuare la nivelul 3 pe lista de avertismente. Doar câteva ţări, printre care Thailanda, Noua Zeelandă şi Fiji sunt la nivelul 1, cu riscul cel mai scăzut. Nivelul 3, cel mai ridicat pentru CDC, fusese recomandat din 27 martie.

Anunţurile au fost urmate de o creştere a cotaţiilor acţiunilor la companiile aeriene americane.

În contextul epidemiei de coronavirus, Statele Unite au interzis intrarea pe teritoriul lor a cetăţenilor străini din multe părţi ale lumii, inclusiv UE şi China, ţară inclusă din iunie în recomandarea ''Nu călătoriţi'', Washingtonul continuă negocierile cu Bruxellesul pentru a obţine din nou dreptul de călătorie în Uniunea Europeană pentru majoritatea americanilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri