Trump anunţă un acord istoric între Israel şi Emiratele Arabe Unite

Israelul şi Emiratele Arabe Unite (EAU) au semnat, sub egida Statelor Unite, ''un acord de pace istoric'' şi vor stabili relaţii diplomatice, a anunţat pe Twitter preşedintele american Donald Trump, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Este vorba despre "un progres spectaculos", a comentat Trump, calificând această normalizare drept "un acord de pace istoric între cei doi mari prieteni ai noştri", scrie Agerpres.

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a evocat şi el o "zi istorică" şi un "pas decisiv către pace în Orientul Mijlociu".

"Este un succes remarcabil pentru două state aflate printre cele mai avansate tehnologic din lume", a adăugat el într-un comunicat.

"SUA speră că acest pas curajos va fi primul dintr-o serie de acorduri care vor pune capăt unui număr de 72 de ani de ostilitate în regiune", a adăugat secretarul de stat american.

Citeste si:
Israle, a patra zi cu peste 9.000 de noi cazuri de COVID-19
Pandemia pune tot mai mult...

"Binecuvântaţi fie cei care fac pace. Mabrouk şi Mazel Tov", a conchis Pompeo, utilizând formula tradiţională care serveşte la adresarea de felicitări în arabă şi respectiv ebraică.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacţionat şi el pe Twitter, menţionând că este vorba despre o "zi istorică".

"Yom histori (zi istorică)", a scris în ebraică pe Twitter Netanyahu, comentând declaraţia preşedintelui SUA privind primul pas către normalizarea relaţiilor între EAU şi Israel, care face de altfel parte din planul său de pace pentru Orientul Mijlociu. Prim-ministrul israelian va susţine de altfel o conferinţă de presă la ora locală 20.00 (17.00 GMT), au anunţat serviciile sale.

Prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi a afirmat joi că acordul de normalizarea între EAU şi Israel implică stoparea anexării israeliene de noi "teritorii palestiniene".

Citeste si:
Grecia impune carantină de 7 zile pentru cei care intră în ţară cu...
Grecia impune o perioadă de...

Acordul a fost anunţat şi de EAU. ''În cadrul unei discuţii cu preşedintele Trump şi prim-ministrul Netanyahu, a fost convenit un acord pentru oprirea unor noi anexări israeliene în teritoriile palestiniene. EAU şi Israel au convenit de asemenea să coopereze şi să stabilească o foaie de parcurs pentru stabilirea relaţiilor diplomatice'', a anunţat pe Twitter şeicul Mohammed Bin Zayed Al-Nayhan.

Sursa foto: Standard/Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri