Numărul de noi cazuri de infectare cu COVID-19 în Germania a crescut din nou la un nivel nemaiîntâlnit de la sfârşitul lunii aprilie, relatează Agerpres.

În ultimele 24 de ore, autorităţile medicale din toată ţara au înregistrat 2.034 de cazuri noi, ceea ce a adus numărul total de infectări la 232.082, a anunţat Institutul Robert Koch (RKI).

Ultima dată un număr atât de mare s-a înregistrat pe 25 aprilie, când au fost raportate 2.055 de noi cazuri de infectări cu COVID-19.

La nivel naţional, au existat numeroase focare mai mici, legate de evenimente, precum sărbători în familie cu un număr mare de participanţi, potrivit unui raport publicat vineri de RKI.

În plus, cazuri de coronavirus au fost identificate la persoane întoarse din străinătate, în special în rândul tinerilor.

Vârful epidemiei în Germania a fost atins la începutul lunii aprilie, când se înregistrau zilnic peste 6.000 pe cazuri.

Numărul cazurilor a scăzut de la sfârşitul lunii iulie, însă această tendinţă s-a inversat recent, provocând temeri în legătură cu un al doilea val de infecţii.

Conform RKI, 9.267 de persoane au murit după ce au contactat boala, iar în jur de 206.600 de persoane s-au însănătoşit după ce au fost infectate cu noul coronavirus

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri