24 August 2020

Aleksei Navalnîi prezintă urme de otrăvire, anunţă Spitalul Charité din Berlin



Medicii de la Spitalul Charité din Berlin au declarat că datele clinice indică faptul că politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi prezintă ''urme de otrăvire''.

Instituţia medicală din capitala germană unde este tratat Aleksei Navalnîi a afirmat că substanţa găsită în corpul acestuia nu este deocamdată cunoscută şi că pacientului i s-a administrat atropină, scrie Agerpres.

De asemenea, sechelele pe termen lung ''în particular asupra sistemului nervos nu pot fi excluse în acest stadiu'', se menţionează într-un comunicat al spitalului berlinez, potrivit căreia starea lui Aleksei Navalnîi rămâne gravă, dar fără a exista un pericol acut pentru viaţa lui.

Aleksei Navalnîi, vechi oponent al preşedintelui Vladimir Putin, s-a îmbolnăvit grav bolnav joi, anturajul său susţinând că a fost otrăvit, şi a fost transportat sâmbătă în Germania pentru a fi tratat.

Biroul Federal de Investigaţii Criminale (BKA) din Germania a anunţat că Aleksei Navalnîi se află sub protecţia poliţiei, pusă la dispoziţie de statul german, în Spitalul Charité din Berlin.



Citeste si