Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a pledat joi, la Oslo, pentru încheierea rapidă a unui acord de liber schimb între ţara sa şi Norvegia, dar a avertizat în legătură cu o eventuală acordare a Premiului Nobel pentru Pace opozanţilor Beijingului.

În 2010, atribuirea prestigiosului premiu, decernat de Comitetul Nobel de la Oslo, disidentului chinez încarcerat Liu Xiaobo a răcit relaţiile dintre China şi Norvegia, ducând la suspendarea discuţiilor, aflate în stadiu avansat, ce ar fi putut face din ţara nordică prima semnatară din Europa a unui acord cu gigantul asiatic, potrivit Agerpres.

Negocierile au fost reluate în 2017 după o reconciliere între cele două ţări. 'Având în vedere impactul COVID-19, finalizarea rapidă a negocierilor (privind un acord de liber schimb) între China şi Norvegia este de mare importanţă pentru comerţul şi relaţiile bilaterale', a afirmat Wang Yi, într-o conferinţă de presă la Oslo, în cadrul unui turneu european.

'Cele două părţi trebuie să accelereze negocierile şi să le aducă la o încheiere rapidă', a insistat el. Întrebat în legătură cu nominalizarea la Premiul Nobel din acest an a 'poporului din Hong Kong' de către o deputată norvegiană devenită între timp ministru, Wang a adresat un avertisment cu privire la orice 'ingerinţă'.

'În trecut, astăzi şi în viitor, China va respinge ferm orice tentativă a cuiva de a utiliza Premiul Nobel pentru Pace pentru a se amesteca în afacerile sale interne', a declarat Wang. 'Această poziţie a părţii chineze este solidă ca o stâncă şi nu vrem ca cineva să politizeze Premiul Nobel pentru Pace', a adăugat el.

În aceeaşi conferinţă de presă, Wang a subliniat importanţa cooperării multilaterale şi rolul Norvegiei ca viitor membru nepermanent al Consiliul de Securitate al ONU.

Norvegia, unde Wang a fost întâmpinat de câteva zeci de protestatari, a fost a treia etapă, după Italia şi Olanda, a primului turneu întreprins de ministrul chinez de la declanşarea pandemiei. Şeful diplomaţiei de la Beijing mai este aşteptat în Franţa şi Germania.

Sursa foto: Ryan Rodrick Beiler / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri