Peste 18.000 de persoane au participat la o manifestație împotriva măsurilor anti-COVID în Berlin. Poliția i-a dispersat după ce manifestanții nu au respectat regulile de bază, iar un protestatar a fost arestat în urma unei confruntări cu oamenii legii, scrie Agerpres.

Poliţia i-a dispersat sâmbătă pe manifestanţii împotriva portului măştii şi restricţiilor pentru limitarea răspândirii pandemiei, după ce cei circa 18.000 de participanţi nu au respectat regulile de bază, relatează AFP şi dpa.

"Distanţarea minimă nu este respectată de majoritatea manifestanţilor în pofida cererilor repetate" ale forţelor de ordine, a anunţat poliţia, "iar de aceea nu există altă posibilitate decât dizolvarea adunării".

Poliţia a precizat sâmbătă pe Twitter că l-a abordat şi pe organizatorul principal al demonstraţiei pentru a-l atenţiona că nu se respectă distanţarea minimă şi participanţii nu poartă măşti. După o lungă aşteptare şi negocieri cu organizatorii, poliţia a anunţat că va dispersa manifestaţia, întrucât "toate măsurile anterioare nu au dus la respectarea solicitărilor".

Circa 3.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a monitoriza ceea ce s-a dorit a fi o manifestaţie şi un lung marş organizat de Querdenken 711, pentru care s-au înregistrat 22.000 de oameni.

Participanţii afişau bannere cu mesaje precum "Opriţi nebunia coronavirusului" sau "Puneţi capăt dictaturii coronavirusului", iar unii au cerut demisia guvernului şi încheierea restricţiilor sanitare.

Simboluri ale extremei drepte au fost afişate la vedere în zona Porţii Brandenburg, unde oamenii s-au adunat pentru a pleca în marş.

Manifestaţia a fost permisă după o decizie a Înalţii curţi administrative a Berlinului şi landului Brandenburg care a confirmat sâmbătă că o interdicţie a poliţiei emisă anterior nu era valabilă. Un purtător de cuvânt al tribunalului administrativ a precizat însă că demonstraţia poate avea loc atâta timp cât se respectă condiţiile, precum menţinerea distanţării.

Institutul Robert Koch a raportat sâmbătă 1.479 noi cazuri de COVID-19 în Germania, afirmând că numărul s-a stabilizat în ultimele zile. Germania a înregistrat până în prezent 240.986 de infectări cu coronavirus de la declanşarea pandemiei, dintre care 9.289 legate de COVID-19.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri