9 Septembrie 2020

România riscă o amendă usturătoare de la UE



În plină criză economică, România ar putea încasa o amendă usturătoare de la Uniunea Europeană. Totul din cauza unei legi uitate de aproape trei ani în sertarele Parlamentului. Culmea este că adoptarea acesteia ar putea aduce mai mulți bani la buget. Este vorba despre transpunerea în legislația noastră a unei directive europene privind confiscarea extinsă a bunurilor obținute prin infracțiuni, scrie Digi24.ro.

În 2014 Uniunea Europeană adopta Directiva privind sechestrul și confiscarea extinsă a bunurilor dobândite în urma unor infracțiuni. România avea termen până în octombrie 2015 să transpună legislația europeană, în cea națională. A făcut-o însă doar parțial, iar Comisia Europeană a solicitat reglementări suplimentare. Abia în 2017 a fost elaborat proiectul de lege care le cuprinde, dar acesta zace și în prezent în sertarele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Concret, proiectul de lege extinde aria de aplicare a confiscării bunurilor obținute ilicit. În primul rând măsura va putea fi aplicată orcărui tip de infracțiune, inclusiv celor de serviciu. Astfel, cei condamnați pentru abuz în serviciu, de exemplu, vor putea fi supuși confiscării extinse.

În prezent acest tip de infracțiune nu este prevăzut în lege. Mai mult decât atât, confiscarea va putea viza și bunurile transferate către alte persoane. O metodă des folosită de infractori pentru a-și pune la adăpost averea de măsurile dispuse pentru recuperarea prejudiciilor.



Citeste si