10 Septembrie 2020

Ministrul german al agriculturii vrea să interzică uciderea puilor de găină: Este "o piatră de hotar în ocrotirea animalelor"



Ministrul german al agriculturii, Julia Klöckner, a prezentat recent un proiect de lege care interzice uciderea puilor de gaina in fermele din Germania, începând cu finalul anului 2021. Activiștii pentru drepturile animalelor și politicienii s-au indignat multă vreme de faptul că milioane de pui mici și pufoși ajung în tocător. Anteror, partidele Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Partidul Social Democrat German (SPD) au incercat sa incheie aceasta situație cel târziu până în 2019, dar planul nu a funcționat.

Acum, Julia Klockner (CDU) vrea să compenseze această întârziere, scrie G4Media. „Foarte clar: sfârșitul anului 2021 înseamnă sfârșitul acestei situații, în Germania”, a declarat ministrul la Berlin. „Vom fi primii din lume care interzic uciderea puilor”, a subliniat Julia Klockner (foto).

Circa 45 de milioane de pui de gen masculin sunt uciși imediat după eclozare în fiecare an. Aceștia sunt gazați sau mărunțiți în hrana animalelor, deoarece sunt de gen „greșit” – nu se încadrează în lanțul de reciclare al incubatorului. Micii cocoși de numai o zi sunt aranjați pe benzile din fabrici; acest lucru se întâmplă de 123.288 de ori pe zi.

Puii uciși provin de la găinile ouătoare care sunt crescute pentru a depune cât mai multe ouă. Există aproximativ 50 de milioane de găini performante în Germania; fiecare dintre acestea face până la 300 de ouă pe an. Cocoșii nu pot contribui în mod natural la producția de ouă și sunt doar o opțiune de rezervă pentru producția de carne, deoarece există deja pui speciali care cresc rapid și au multă carne, spre deosebire de descendenții masculi ai găinilor ouătoare, a căror carne este destul de dură.

Pentru ministrul german al agriculturii, acest pas reprezintă „o piatră de hotar în ocrotirea animalelor”.

Citete mai mult pe aceasta tema pe G4Media.



Citeste si